Daniela Crudu a acceptat provocarea reality show-ului „Burlăciţa”, iar după trei luni de la debutul emisiunii, Cruduţa a făcut marea alegere dintre Lucian, Valentin şi Piedro.
Cei trei finalişti de la „Burlăciţa” s-au luptat până în ultima clipă pentru inima Danielei Crudu şi au reuşit să o surprindă cu dezvăluiri neştiute despre ei. Însoţită de buna ei prietenă, Bianca Drăguşanu, Daniela a mers în vizită la Pietro, i-a cunoscut unul dintre prieteni şi a luat masa, impreună cu ei. Pe parcursul întâlnirii, Piedro i-a dat înţeles că are intenţii din ce în ce mai serioase cu ea.
De surprize a avut parte „Burlăciţa” şi când a ajuns în apartamentul Valentin. Însoţită de tatăl ei, Daniela a mers la întâlnire şi l-a cunoscut pe tatăl concurentului, dar şi pe cei doi copii.
Tot în marea finală, telespectatorii au putut vedea cum au reacţionat părinţii lui Lucian atunci când au dat ochii cu Cruduţa. Acestia i-au povestit că au aflat pe ultima sută de metri că fiul lor a decis să participe în acest concurs.
Cel care a reuşit să o cucerească pe „păcătoasă” a fost, însă, Valentin.