La scurt timp după ce am revenit de la Maratonul Internaţional Cluj (unde eu am alergat 42 de kilometri, iar soţia 21), mă pregăteam să o trezesc pe Tea pentru a merge la grădiniţa, când m-a strigat soţia si mi-a arătat testul de sarcină. Ca să nu fie niciun dubiu am rugat-o să îl repete în aceeaşi dimineaţă. A fost o zi nebună”, îşi aminteşte emoţionmat Daniel.
Însărcinată în aproape patru luni, soţia lui se simte foarte bine, iar micuţa Tea este deja extrem de grijulie cu mămica ei: „Tea este surprinzătoare. Ne ceartă dacă vorbim prea tare, ca să nu îl trezim pe bebe, îl salută şi mângâie burtica. Pare foarte încântată, de altfel întreabă mereu „când iese bebe afară”. Ne apropiem vertiginos de patru luni. Bărbaţii număra în luni, viitoarele mămici în săptămâni.” Şi pentru că încă nu ştiu dacă vor avea băiat sau fetiţă, Daniel Osmanovici recunoaşte că nu s-au hotărât încă ce nume să aleagă pentru bebeluş. „După ce am căutat numele pentru Tea, am găsit unul pe care am zis că îl vom folosi dacă vom mai avea o fetiţă. Am vrea să îi zicem Lia. Cum însă nu ştim ce va fi… ne abţinem să dăm un nume. Frumos ar fi să fie băiat, astfel ar fi echilibru în familie, doi la doi. Dar asta nu e atât de important, atâta vreme cât va fi un bebe sănătos. Oricum, nu a „stat” deloc la poză, asa că aşteptăm să vedem ce va fi”, mai spune nerăbdător Daniel.