Supranumit “Oracolul de la Bălceşti”, Mitică de la Ligă este recunoscut prin precizia cu care anticipează anumite scoruri, dar şi anumite schimbări de situaţie.
Proaspat licenţiat în actorie, Daniel Niţoiu a fost foarte încîntat să-şi exercite talentul în faţa unor oameni din fotbal, dar a rămas surprins – preşedintele Ligii are talente nebănuite. “M-a surprins foarte tare modul domnului Dragomir de a se adapta la situaţie şi, la un moment dat, am avut impresia că eu sînt cel căruia i se face o farsă. A fost un moment reuşit… şi acum ne distrăm în redacţie cînd ne uităm la imagini”, spune Daniel Niţoiu.