Daniel Goddard a luat lecţii de la Albert de Monaco
– Cum ai obţinut rolul din „Tânăr şi neliniştit”? Ne poti povesti cum ai ajuns să faci parte din show?
Am dat probă pentru o altă producţie a canalului CBS în New York şi norocul meu a fost că locuiam în L.A, iar ei m-au chemat la o întâlnire cu executivii de la „Tânăr şi neliniştit”. Ne-am întâlnit, a fost fantastic şi, după 6 ani, sunt încă foarte norocos să mă aflu aici.
– Ce îţi mai aminteşti din prima zi pe platou?
În prima zi am întârziat. Era cât pe ce să rămân fără benzină şi oscilam între a mă opri la benzinărie şi a ajunge târziu sau a risca să nu ajung deloc. Dar am aruncat zarurile şi am ajuns, iar în prima zi am cunoscut pe toată lumea şi am filmat primele scene cu Amber. Şi am realizat că „Tânăr şi neliniştit” este o mare familie, colectivul care lucrează la producţie este foarte unit. A fost o zi reuşită.
– Anul acesta show-ul împlineşte 40 de ani şi este foarte special pentru multă lume, poţi să ne spui ce înseamnă „Tânăr şi neliniştit” pentru tine?
De 40 de ani încoace, „Tânăr şi neliniştit” este difuzat la televizor, iar de 25 de ani consecutivi este lider în Statele Unite. Înseamnă foarte mult pentru toţi cei care lucrează la show pentru ca este un serial orientat către familie. Avem fani din toate generaţiile: bunici, mame, fiice, iar faptul că un show durează de atâta timp şi este pe placul fanilor transmite tuturor faptul că efortul este unul de echipă. Aşa că noi şi fanii formăm o mare echipă, este foarte tare.
– Ai vreun moment preferat din cele întâmplate de când eşti în serial pe care ni-l poţi împărtăşi?
Am început să filmez la sfârşitul lui 2006, iar primele mele scene aveau să fie cu Jeanne Cooper, care o joacă pe Katherine Chancellor, şi cu Jess Walton, care este Jill în serial. N-am vrut să fac cunoştinţă cu ele înainte pentru că mi-am dorit să le cunosc direct în faţa camerelor, aşa că eram foarte entuziasmat. Dar apoi am auzit că ele credeau că le ignor, aşa că eram puţin ezitant, dar în acelaşi timp mă bucuram de întreaga colaborare a personajelor. Dar a fost grozav să o întâlnesc pe Jeanne. Şi pe Jess o ador!
– Urmăreai „Tânăr şi neliniştit” înainte de a face parte din distribuţie?
E amuzant de fapt, eu am crescut în Australia şi acolo se difuza în jurul prânzului. Aveam cam 9 ani şi îmi aduc aminte că ascultam melodia „Nadia’s Theme” şi o vedeam pe doamna alb-negru care merge pe hol, iar peste ea venea titlul scris cu caractere roşii. Era o experienţă foarte puternică pentru mine şi faptul că peste ani am primit şansa de a face parte din show este cu totul special. Aşa că am amintiri clare legate de „Tânăr şi neliniştit” din vremea când eram copil.
– Plănuieşti să mergi iar în Monte Carlo ca sa reprezinţi serialul şi să te întâlneşti cu fanii?
Sunt foarte bucuros că mi s-a cerut să merg din nou la Monte Carlo, este genul de experienţă pe care o trăieşti o dată în viaţă, dar pentru mine se va întâmpla de două ori! Te întâlneşti cu fanii din toată lumea care vin acolo şi stau în faţa hotelului doar ca să te vadă, lucru care ne dă de înţeles cât de mult influenţăm vieţile oamenilor de peste tot.
Am ocazia să mă întâlnesc cu oameni extraordinari, merg acolo cu actori deosebiţi din distribuţie. E o experienţă unică şi sunt onorat că mi s-a cerut din nou să merg. De-abia aştept.
– Eşti gata să te dezlănţui pe ringul de dans la petrecere?
De fapt, data trecută când am fost acolo, Prinţul Albert a fost primul care s-a dezlănţuit pe ringul de dans. Toată lumea se întreba cine va păşi primul şi cred că tot el va fi şi de data aceasta. Apoi am fost intimidat de stilul şi de graţia lui, aşa că m-am hotărât să încerc să arăt şi eu ceva. Dar încă nu m-am hotărât.
– Care a fost povestea ta preferată până acum?
Probabil că povestea mea preferată de până acum ar fi realismul a ceea ce a trăit personajul meu cu Lily. Mi-a plăcut să trec prin povestea cu cancerul. Mi-a plăcut să mă întorc din morţi, idee care mi s-a părut interesantă. Am avut atâtea care mi-au plăcut. Mi se pare tare faptul că acum am copii în serial. Mă bucur că am o poveste legată şi de afaceri. Mi se pare că reuşesc să mă integrez în toate poveştile în care mă includ şi îmi place încotro se îndreaptă personajul meu.
– Ai vreun moment preferat din cele întâmplate de când eşti în serial pe care ni-l poţi împărtaşi?
Momentul meu preferat de când sunt în „Tânăr şi neliniştit” a fost atunci când fanii au zburat cu un avion acum aproximativ doi ani, dupa ce personajul meu a fost ucis, cerând sa fie adus înapoi. A fost extraordinar pentru mine să realizez ce efect avem asupra fanilor noştri. Adică uneori nu îţi dai seama pentru că eşti toată ziua pe platou, la filmări. Dar când ieşi de acolo, înţelegi. Îţi dai seama că lumea chiar ne primeşte cu braţele deschise în vieţile lor. A fost un moment încântător şi va rămâne mereu puternic întipărit în mintea mea.