Daniel Ghiţă, pe Naţional Arena cu 50.000 de spectatori!

– Daniel, ai început 2012 în forţă. Ai câştigat titlul mondial „It’s Showtime”. Cum te simţi?
Mă simt extraordinar şi cred că e cea mai bună perioadă din cariera mea sportivă.

– Dacă ar fi să faci un top în acest moment, pe ce loc te-ai situa în lume?
Fără falsă modestie, cred că între primii trei luptători din lume. Nu spun că primul, al doilea sau al treilea. Dar alături de Semmy Schilt şi Badr Hari.

– De ce ai ales K1 şi nu alt sport?
Interesant e că am început cu fotbal. Părinţii mei m-au îndrumat spre fotbal. Însă în copilărie mă uitam foarte des la filmele cu Bruce Lee şi Van Damme şi am decis că sportul de contact e pentru mine.

– Părinţii tăi ce-au zis?
Nu au fost de acord şi nici acum nu prea sunt. Dar, m-au lăsat să-mi urmez visul. Ei doreau să fac un sport când eram mic. Eram foarte slăbuţ. Nu prea le-a convenit că am ales sportul de contact.

– Te uiţi la fotbal? Îţi place?
Îmi place foarte mult. Şi da, am şi o echipă favorită. Steaua. Când eram mic mergeam împreună cu tatăl meu pe stadionul Ghencea la meciuri. Eram foarte pasionat. Acum nu mai sunt, dar mereu le ţin pumnii.

– Soţia ta, fiul tău, părinţii au curaj să se uite la meciurile tale?
Nu prea. Soţia se uită la ele în reluare, după ce află că a fost totul bine. Fiul meu e prea mic să-şi dea seama.

– Aflăm, din păcate, de multe tragedii în box. În general, în sporturile de contact. Te gândeşti vreodată la asta înainte să urci în ring?
Mă gândesc, dar cu multă vreme înaintea unei lupte. Înainte de lupta propriu-zisă nu mă mai gândesc decât că trebuie să înving. Cel mai teamă mi-e să nu păţesc ceva care să ma lase infirm pe viaţă. Moartea e ceva care se poate întâmpla oricând şi oricum. Şi dacă merg pe stradă liniştit, îmi poate cădea ceva în cap. Cum ţi-e destinul…

– L-ai lăsa pe fiul tău să îţi urmeze cariera? Ai avea curaj să-l vezi încasând pumni?
O să îl las să facă ce va dori. Şi eu am făcut ce am dorit, chiar dacă părinţii mei nu au fost foarte bucuroşi să aleg sportul de contact.

– Care e visul tău cel mai mare?
Mi-aş dori enorm să lupt pe Naţional Arena cu 50 de mii de români în tribune. Sper că în câţiva ani să se întâmple şi asta. Ar fi ceva extraordinar.

George Trandafir