Daniel Craig pe coperta GQ

25 09. 2012, 13:44

Actorul poate fi urmărit şi în România, în această toamnă, în cea mai recentă ecranizare a celebrei francize Bond, Skyfall. Lansarea celui de-al 23-lea film din seria Bond are loc într-un moment aniversar: se împlinesc 50 de ani de la prima ecranizare a poveştii lui 007. GQ, ediţia septembrie-noiembrie este pe piaţă începând de astăzi, 24 septembrie.

Şi, pentru că ne dorim ca cei mai buni să ne inspire, avem un material cu regulile lui Jason Statham pe care orice bărbat GQ ar trebui să le urmeze. Articolul GQ Rock îţi prezintă câteva personaje legendare ale muzicii mondiale, cei care au influenţat semnificativ istoria muzicii şi care au avut o viaţa mai mult decât zbuciumată. Iar dacă ai bănuit mereu că mintea ta este un instrument pe care îl poţi îmbunătăţi permanent, ai avut dreptate. Mai mult decât atât, un nou val de descoperiri neuroştiinţifice îţi oferă metode noi de a stăpâni propriul creier, cât şi lumea din jur.

De câte ori nu ai auzit de tineri foarte valoroşi care au ales să plece în ţări unde le este reconoscută valoarea şi unde pot avea condiţiile de viaţă pe care le merită? De data aceasta GQ îţi spune povestea unui geniu de 18 ani, Ionuţ Budişteanu, care a fost ofertat de mai multe ori de cei de la Google Elveţia, pe care i-a refuzat.

Totodată, bucură-ţi privirea cu un pictorial de excepţie în care vei putea admira micul dejun al celor mai puternici oameni din lume şi evident că nu putea să lipsească un shooting de excepţie cu Anca Tiribeja, GQ Girl în acest număr.

Icon-ul ediţiei este chiar Prinţul Charles, un model de stil şi bun-gust, cu un text scris chiar de Alteţa Sa.

Mai mult, aşa cum v-a obişnuit, GQ vă oferă şi în acest număr multe pagini de modă, tendinţe, shopping şi nelipsitul ghid de stil. Vă va încânta pictorialul Oxford Rule, o combinaţie de tweed, tricotaje, poplin şi caşmir pentru cel mai chic student al momentului, precum şi shootingul de accesorii din care veţi afla care sunt cele opt lucruri de reţinut în acest sezon. Plus un fashion story al cărui protagonist este Ciprian Marica.

Ediţia septembrie-noiembrie a revistei GQ poate fi găsită la toate punctele de difuzare a presei începând de astăzi, 24 septembrie.