Daniel Craig a refuzat o avere pentru a-l interpreta pe James Bond
El declarase presei anul trecut , după lansarea ultimului film din serie, „Spectre”, că mai bine îşi taie venele decât să îl întruchipeze din nou pe agentul 007.
În timp ce producătorii fac totul pentru a-l păstra, Craig a refuzat o ofertă de 88 de milioane de euro din partea studiourilor MGM.
„Pentru Daniel s-a terminat. El le-a spus de nenumărate ori marilor patroni după filmul Spectre. Au sperat să îl facă să se răzgândească propunându-i mulţi bani, dar el nu vrea acest lucru”, arată o sursă, scrie Agerpres.
După patru episoade („Casino Royale”, „Quantum of Solace”, „Skyfall” şi „Spectre”), Daniel Craig a câştigat în total 50 de milioane de euro. Obosit şi având probleme la genunchi, acum preferă să se odihnească.
Se fac deja presupuneri în privinţa celui care îi va urma actorului britanic, considerat de fani un interpret excelent. Tom Hiddleston, de 35 de ani, pare favorit. Actorul născut la Londra este cunoscut pentru rolurile din „Thor”, „Avengers” sau „Crimson Peak”.