Daniel Buzdugan face farse din dragoste

De: Cătălina Matei / 01.07.2010, 00:00
Daniel Buzdugan face farse din dragoste
Mare meşter în ale păcălitului, Daniel Buzdugan e pus în vara asta pe fapte mari: face farse din dragoste, la Antena 1. Nu-i ia locul lui Mircea Radu, ci intră direct în pielea lui Cupidon, cuplează oameni obişnuiţi cu vedete şi surprinde reacţiile părinţilor păcăliţi.

– Din câte îmi aduc aminte, Cupidon avea un arc, nu un
„Buzdugan”! Cum ai ajuns să faci farse din…
dragoste?

Numele meu este foarte puternic, de aceea nici nu am avut nevoie de
porecle. Eu, în interior însă, sunt un om foarte sensibil şi
romantic, aşa că nu ar fi chiar atât de rău ca îngeraşul Cupidon să
aibă un Buzdugan. Mi s-a propus emisiunea când tocmai se închidea
sezonul cu Bendeac. Mi-a plăcut formatul, am acceptat în condiţiile
în care lucrurile sunt pe bune. Nu m-aş fi băgat la nişte
„făcături”.
– Care sunt cele mai dorite vedete la
români?

Alea pe care le vedem în ziarele colorate: fotbalişti, iubite de
fotbalişti. Cele care generează scandal. După mine, Ilie Năstase
este vedetă. Revenind la emisiune, vedetele nu ştiu până la filmare
că prezint eu emisiunea căci, dacă s-ar fi pronunţat numele Daniel
Buzdugan, s-ar fi gândit că vor pica ele într-o plasă. Cosmina
Păsărin, de exemplu, s-a gândit că e o capcană pentru ea şi nu că
ar fi de fapt complice la o farsă pentru altcineva.
– Care a fost cea mai haioasă reacţie din partea părinţilor
păcăliţi?

În general, taţii sunt muţi când află că odrasla lor s-a combinat
cu o vedetă, poate chiar cu una căsătorită sau cu copii. Mamele
sunt cele care iau iniţi­a­tiva, ripostează, îşi întreabă copiii
dacă s-au gândit bine. A fost însă o reacţie foarte haioasă a unei
mame care mânca în timp ce a aflat vestea că fata se mărită cu o
vedetă care era căsătorită deja. Surprinzător a fost că a continuat
să mănânce.
Vedeta-com­­­plice a mers mai departe cu farsa, spunând că fata
este şi însăr­ci­na­tă, însă mama a continuat să mănânce.
– Dacă n-ai fi fost căsătorit, cu ce vedetă ţi-ar fi plăcut
să te cuplezi?

M-aş fi căsătorit cu o ve­de­tă din lumea medicală sau cu o
cor­poratistă, cu o bugetară, dar în niciun caz cu o vedetă din
televiziune. Două vedete în aceeaşi casă nu încap, cum nici două
săbii în aceeaşi teacă. E bine să fie un om normal şi unul
„anormal”.