Danciulescu a sarit cu masina in apa

08 04. 2002, 08:37
Duminica dimineata, la circa un ceas dupa miezul noptii, Danciulescu a suferit un accident rutier, fiind internat de urgenta la Spitalul Universitar Necazurile din ultima vreme ale lui Ionel Danciulescu au atins apogeul duminica dimineata, cînd fostul stelist a fost la un pas de moarte.


Duminica dimineata, la circa un ceas dupa miezul noptii, Danciulescu a suferit un accident rutier, fiind internat de urgenta la Spitalul Universitar

Necazurile din ultima vreme ale lui Ionel Danciulescu au atins apogeul duminica dimineata, cînd fostul stelist a fost la un pas de moarte. Aflat la volanul masinii sale, un Mitsubishi Pajero, fotbalistul rula cu viteza pe podul din zona barajului Lacul Morii, în apropiere de Regie, unde, din cauza carosabilului umed, automobilul a derapat în curba, a rupt gardul de protectie de pe marginea soselei si a aterizat direct în apa, pe roti!

Danciulescu a iesit pe geam din autoturism, care, cu farurile aprinse, era afundat în proportie de trei sferturi în micul lac de la Stavilar, si s-a asezat pe plafon, asteptînd interventia brigazii de pompieri, solicitata sa actioneze pentru a salva situatia. El a fost transportat de urgenta la Spitalul Universitar, unde i s-au facut analize complete pentru detectarea eventualelor leziuni.

Alertati de incidentul petrecut pe la 1:00 dimineata, trei dintre oficialii dinamovisti, managerul Cornel Dinu, care se afla la restaurantul Zerrillo’s cu un grup de prieteni, directorul executiv Cristi Borcea si directorul sportiv Constantin Danilescu, au sosit imediat la spital pentru a se interesa de starea lui Danciulescu, ramînînd în preajma atacantului pîna dupa ora 3:00, cînd, dîndu-li-se asigurari ca nu sînt probleme, au plecat acasa. Ei intrau din cînd în cînd în salonul în care se afla pacientul, care nu si-a pierdut nici o secunda cunostinta, putînd sa comunice cu cei din jur.

A suferit un soc hipotermic

La fata locului a venit si sotia jucatorului, Mihaela, precum si galateanul Ciprian Mozacu. Amic bun cu dinamovistul, mijlocasul Otelului, care sarbatorea în Capitala proaspata victorie obtinuta în fata Stelei, a izbucnit în plîns în fata camerei unde era Danciulescu, avînd însa grija sa-si stearga lacrimile înainte de a intra în salon pentru a vorbi cu prietenul sau. De asemenea, doctorul liderului, Alin Dragomir, a aparut rapid la Universitar, unde este si locul lui de munca, ocupîndu-se împreuna cu medicul de garda, Nicoleta Badea, de investigatiile facute jucatorului.

Radiografiile au relevat ca Danciulescu, care a acuzat un soc hipotermic din cauza hainelor ude si a frigului de afara, nu are leziuni grave, astfel încît, în cursul diminetii de ieri, a si fost externat. Antrenorul Ion Marin va putea sa conteze pe serviciile sale chiar la partida cu Sportul Studentesc, programata etapa viitoare, cu rezerva ca fotbalistul sa-si revina din punct de vedere psihic dupa evenimentele de duminica. Lui Danciulescu i s-au prelevat si probe de sînge pentru a se cerceta nivelul alcoolemiei, neexistînd însa temeri ca, în momentul producerii accidentului, ar fi fost sub influenta licorilor bahice.

Jeep-ul a fost scos ieri din lac

Masina atacantului, devenita în urma impactului materie prima pentru un depozit de fiare vechi, a ramas scufundata în apa pîna ieri dupa-amiaza, cînd un trailer special a scos-o la suprafata în jurul orei 13:00. Supravegheata de politisti, operatiunea a dus la gîtuirea traficului în zona, si asa afectat fiindca se circula pe un singur sens, fiind nevoie de interventia fortelor de ordine pentru ca macaraua sa-si faca drum contra fluxului printre celelalte autoturisme. Jeep-ul a fost transportat la un service Volvo de pe autostrada Bucuresti – Pitesti si probabil ca nu va mai putea fi folosit niciodata de Danciulescu.

A mai avut un accident în aceeasi zona

Întoarcerea lui Ionel Danciulescu în Stefan cel Mare a fost însotita de o serie neîntrerupta de ghinioane pentru atacantul de 25 de ani. Primit cu ostilitate de fanii dinamovisti înca de la prima reaparitie în tricoul alb-rosu, înregistrata la partida de la Piatra Neamt, în care a dat pasa decisiva la golul lui Vlad Munteanu, jucatorul nu a reusit nici pîna acum sa se împace cu „Nuova Guardia”.

Galeria a lansat un cor de fluieraturi la adresa lui Danciulescu si la ultima întîlnire de campionat, 1-1 pe teren propriu cu Farul. În plus, înaintea partidei cu constantenii, el a suferit o infectie la un deget de la picior, motiv pentru care i-a cazut o unghie si a trebuit sa joace cu dureri în fata adversarului de pe Litoral. În urma cu circa o saptamîna, Danciulescu a fost implicat într-un alt accident rutier în Crîngasi, ciocnindu-se cu un taximetrist cam în aceeasi zona în care s-a produs incidentul de duminica dimineata.

„Am trecut întîmplator pe lînga locul accidentului la cîteva minute dupa ce s-a produs. Am coborît sa ma uit, dar, fiind întuneric, nu mi-am dat seama ca e Danciu. Pe urma am aflat ca era el si am înnebunit cînd am auzit. Am plecat imediat la spital si-mi reprosam ca am fost acolo si n-am facut nimic pentru el. Nu stiam în ce stare este!”
Ciprian Mozacu, mijlocas Otelul

„M-a sunat cineva si mi-a spus despre accident. Am vorbit cu Danciu chiar dimineata si ma bucur ca a scapat nevatamat”
Giani Kirita, capitan Dinamo

Sursa: www.prosport.ro