Dana Rogoz – ”Medicii îmi citesc blogul” (interviu)
– În ce situaţii ai apelat tu la serviciul de urgenţă 112?
Am chemat ambulanţa pentru o doamnă căzută la pământ, acum mai mulţi ani, la Universitate. O singură dată am sunat pentru un membru al familiei, care băuse din greşeală apă cu detergent dizolvat în ea. Am sunat şi am întrebat cum trebuie să acord primul ajutor, ca să mă asigur că fac manevrele corecte şi n-au fost probleme până la sfârşit.
– Până să prezinţi această emisiune, ce noţiuni aveai despre primul ajutor?
În şcoala generală, am participat la un concurs numit „Sanitarii pricepuţi”. Pe atunci, fratele meu era student la Medicină şi era absolut impresionat de câte ştiu. Eram un copil care, în pauzele de la filmările „Abracadabra”, vorbeam despre hemostază şi epistaxis. Marian Râlea mă punea şi în timpul filmărilor să fac demonstraţii şi îmi spunea că trebuie neapărat să mă fac medic.
– Ne obişnuisem să te vedem din ipostaza de bloggeriţă de fashion. Cât de importanta va mai fi moda pentru tine de acum încolo?
Păi, voi fi în continuare la fel de activă pe blogul meu, pentru că este o pasiune la care nu am cum să renunţ aşa uşor. Ţin foarte mult la blogul meu, este o activitate extrem de personală, iar aici am adunat o comunitate de cititori de foarte bună calitate. Şi, ştiţi ceva, mi-au spus medicii că, atunci când sunt în gardă şi nu au pacienţi, se uită pe blogul meu.
– Ce altfel de emisiune ţi-ar mai plăcea să prezinţi?
Concursuri, cooking show-uri, emsiuni de travel… Ştiu ce nu mi-ar plăcea: matinale, am o mare problema cu trezitul dimineaţa. Şi mi-ar plăcea să prezint alături de prietenele mele: Adela, Laura sau de foştii colegi de la seriale.
Cătălina Matei
Lecţia de prim ajutor
Chiar si cea mai rapidă ambulanţă nu poate ajunge mai devreme de 7 minute de la înregistrarea apelului la 112. Binevoitorii neinstruiţi care dau primul ajutor greşit agravează de cele mai multe ori starea victimelor. Acestea sunt o parte din premisele de la care porneşte noua pastilă informativă „Lecţia de prim ajutor” ce este difuzată în fiecare sâmbătă, după emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?”. Formatul de 5 minute este realizat cu sprijinul ING Asigurări de Viaţă şi garantat de SMURD.