Dana Rogoz, despre soţul ei Radu Dragomir: „Nu părem foarte potriviţi. M-am maturizat prematur” – FOTO
Chiar de la una dintre cele două constante din viaţa sa, soţul său, Radu, va porni şi interviul pe care acriţa i l-a acordat Florentinei Fântânaru la “Dincolo de aparenţe”: “Avem o relaţie foarte lungă, de 13 ani, am evoluat împreună cumva, nu e ceva ce se poate explica în cuvinte”, va spune Dana, completând: “Am fost doi oameni care n-au avut secrete. Din afară nu cred că părem foarte potriviţi, tocmai pentru că suntem cumva diferiţi. Dar din afară. Când suntem doar noi doi, semănăm din multe puncte de vedere”.
Dana Rogoz, atacată de fosta soţie a partenerului ei! „Radu şi-a părăsit familia pentru o…”
Dana Rogoz a renunţat la haine! Imaginea a ajuns pe Internet
Atingând şi subiectul copilăriei, actriţa îi va mărturisi Florentinei: “M-am maturizat prematur. Îţi dai seama că ai îmbătrânit, în momentul în care foarte multă lume îţi spune >”. Totodată, Dana Rogoz va vorbi şi despre modul în care i s-a schimbat viaţa odată cu o altă copilărie: cea a băieţelului ei, Vlad.
“Vlad primeşte foarte multe jucării de la mama. În general, copiii din ziua de azi primesc multe jucării, aşa că noi, părinţii, de ziua lui, nu-i mai luăm jucării, ci în fiecare an îi luăm câte un tablou, ca la 18 ani să aibă o colecţie de 18 tablouri. Oricum restul familiei îi cumpără jucării”, îi va mărturisi Dana Florentinei.
Despre momentele grele din copilărie, despre relaţia sa cu Marian Rîlea, despre ambiţiile ei, dar şi despre cea mai nouă pasiune a sa, chitara, îndrăgita actriţă vorbeşte sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.