Dana Rogoz a mâncat crocodil, şarpe şi cangur!
„Am plecat în Cambodgia cu rucsacul în spate, ce-i drept, mai mare, cu câteva bluze, pantaloni de in. Am avut două costume de baie. Apoi în India. Avionul a fost foarte scump, în jur de 1.000 de euro. Dar scoţi la altele, totul e ieftin acolo. Cazarea era 15 dolari, iar mâncarea în jur de 5 dolari. Am mâncat greiere, şarpe, crocodil şi cangur, de toate”, a explicat Dana la „Poveştiri adevărate”.
Revelionul a fost unul de neuitat pentru cei doi.
„Soţul meu a făcut febră 39,5. A fost primul an în care nu am mai numărat, am chemat un mijloc de transport şi am plecat spre spital. Erau zeci de vaci, oameni, pe stradă, care se întorceau de la sărbătoare. Am ajuns la spital, unde erau paturi de campanie, oameni cu toate nebuniile, îţi era şi frică, de boli, de malarie. Iniţial ne-au spus că trebuie să rămână acolo, dar nu au avut paturi. Au făcut analize, să nu aibă malarie. A luat tratment şi în două zile i-a trecut, dar au fost emoţii”, a spus Dana Rogoz.
Mai multe poze pe blogul Danei Rogoz.