Dan Piţa: ” Filmele româneşti trăiesc o seară, cea a premierei”

Dan Piţa a cordat un interviu pentru Mediafax în care promovează cel mai nou lungmetraj al său Kyra Kyralina, ce va fi lansat vineri în cinematografe.

Filmul „Kyra Kyralina”, adapatre după romanul omonim creat de Panait Istrati, prezintă povestea a două frumuseţi balcanice, mamă şi fiică, văzute prin ochii fiului, respectiv fratelui Dragomir, o acţiune situată la porţile Orientului, în Brăila, la începutul secolului al XX-lea, unde cele două femei caută şi oferă plăceri, acceptându-şi destinul tragic.

Vedeţi o diferenţă între atmosfera de atunci de la o premieră de film şi cea de acum…

Dan Piţa: Este o întrebare la care nu ştiu să răspund. Nici atunci nu mergeam la toate premierele, mă duceam mai degrabă la colegii pe care îi stimam, îi iubeam şi unde primeam invitaţie. Acum primesc din ce în ce mai puţine invitaţii la filmele româneşti, dar m-aş duce cu aceeaşi plăcere. (…) De ce? Nu ştiu. Sunt şi mai rare, poate şi mai restrictive, nu sunt locuri destule. Din păcate, filmele româneşti nu trăiesc decât o seară, seara premierei, după aceea nu ştiu ce se întâmplă, unde intră, în ce malaxor de săli intră şi, dacă nu e bine promovat, nu vine lumea să îl vadă.

Aţi realizat peste 20 de filme. Care este cel mai neplăcut lucru pentru dumneavoastră atunci când realizaţi un film?

Dan Piţa: Nu există aşa ceva. Sunt zile bune, în care tot ce fac am sentimentul că este minunat, şi zile rele, când tot ceea ce fac am sentimentul că nu am făcut lucrurile aşa cum ar fi meritat şi ciudăţenia este că, de cele mai multe ori, zilele care nu îmi plac ies foarte bine, iar zilele care îmi plac au o ştampilă aparte, o simte oricine. Simţi că ai atins un teritoriu anume, sensibilitatea personală, în ceea ce gândeai despre filmul pe care îl faci, sunt scene importante care trebuie să existe în film, altfel filmul se clatină, stă într-o poziţie incertă, incomodă faţă de spectator şi chiar faţă de tine, pentru că tu eşti primul spectator.

Am citit într-un interviu că în copilărie vă doreaţi să fiţi medic sau aviator. Cum aţi ajuns să iubiţi cinematograful, să deveniţi regizor?

Dan Piţa: Copil fiind, îmi plăcea să intru în sala de cinema, mă aşezam în primele rânduri şi vedeam acelaşi film, de multe ori, de două-trei ori într-o zi. Sau, tot stând cu prietenii din cartier, povesteam filmele văzute, fiecare însă îşi spunea povestea lui în aşa manieră încât filmele nu prea semănau. Acelaşi film povestit de diverşi prieteni de-ai mei, filme nevăzute de mine şi atunci încercam să completez, să-mi imaginez în minte, în gând, cum arată filmul respectiv. Făceam adevărate teste de memorare a unui film şi cred că asta este o lecţie pe care toţi cei care încearcă să facă film, să facă regie, ar trebui să o ştie. Mi-a plăcut să mă uit pe pânza aceea albă şi să intru în atmosfera filmului, dacă era, şi după aceea să mă destăinui celorlalţi copii, celorlalţi prieteni, spunându-le că am văzut filmul cutare, mi s-a părut interesant, mergeţi şi voi să-l vedeţi. De multe ori le povesteam în aşa fel încât ei chiar se duceau şi plecau dezamăgiţi de acolo. Într-un fel mi-l imaginam eu şi în alt fel îl simţeau ei, dar o atmosferă bună, filmul din cartier, adică cinematograful din cartier, care în cazul meu este un cinematograf care este destul de central, e vorba de Mioriţa, acum se cheamă Cinema Europa, se pare că şi filmul va fi prezentat acolo („Kyra Kyralina” – n.r.) şi este cinematograful copilăriei mele. De la 10-12 ani mergeam şi în alte cartiere, dar până la 10 – 12 ani eram numai acolo abonat. Vara, iarna, de dimineaţă până când trebuia să merg la şcoală, în vacanţă era mai simplu.

Citeşte continuarea interviului cu Dan Piţa, pe Mediafax