Dan Negru, operat de urgenţă
“În noaptea de dinaintea filmării am fost la Floreasca, unde am fost operat de urgenţă. Mă tăiasem pe un şantier, încercând să ajut nişte muncitori să care o sticlă care s-a spart şi a căzut pe mâna mea. A fost o tăietură urâtă, dar acum totul e Ok. Nu se mai vede nimic. Adică, acum nu mai am nimic dar atunci, la filmare, am avut mâna praf. Şi nişte dureri groaznice. În plus, n-am dormit deloc în noaptea de dinaintea filmării”, spune prezentatorul show-ului.
În aceastã searã, de la ora 21.15, în prima ediţie a show-ului “Guess My Age – Ghiceşte vârsta”, invitaţii lui Dan Negru sunt campionii Florin Răducioiu, Cătălin Moroşanu şi Marian Drăgulescu. Va fi o ediţie specială, în care cei trei mari sportivi se vor afla în postura de concurenţi şi vor trebui să ghicească cu exactitate vârsta persoanelor, unele dintre ele persoane publice, care vor apărea în faţa lor. Totul pentru o cauză nobilă, căci banii pe care ei îi vor câştiga îi vor dona copiilor dintr-un lot de gimnastică. Jackpotul de la care vor porni în concurs cei trei campioni este de 30.000 de euro.