Dan Negru e un naş specializat în… selfie!

01 05. 2014, 09:00

Dj-ul Răzvan Popescu, pe care telespectatorii Zu tv îl pot  şi vedea în fiecare seară, de la ora 22.00, alături de Flick, s-a însurat în weekend-ul trecut cu Angela, femeia pe care o iubeşte. Cel care îi este părinte spiritual şi care i-a şi fost martor la cununia civilă a fost Dan Negru, prezentatorul show-ului “Next Star”, de la Antena 1. De altfel, Negru a şi imortalizat momentul din faţa ofiţerului de stare civilă cu telefonul mobil, printr-un selfie.

“Pe Negru îl ştiu de 12 ani şi ştiu cât e de zgârcit. Evident că n-a avut loc de întors atunci ncând l-am rugat să ne fie naş şi, contra unei taxe modice, el acceptat. Nunta noastră, care va avea loc în toamnă,  o să fie prima nuntă din România unde mirii vor da dar naşilor şi nu invers, aşa cum se obişnuieşte”, spune, cu umor, Răzvan Popescu.

Doamna Popescu are o meserie puţin obişnuită pentru o femeie: este ofiţer în cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti. “În fiecare dimineaţă sunt la inviorare, ce credeaţi. De cum se ivesc zorile, la mine-n casă e ca-n cazarmă: