Dan Negru, brand de Revelion. Care este reţeta succesului: „Probabil, aşa am supravieţuit” – Imagini de la primele ediţii

29 11. 2017, 11:05

Din 1999 şi până în prezent, Dan Negru deţine supremaţia audienţelor în noaptea de Revelion. Anul acesta, pentru al 18-lea an consecutiv, Negru va prezenta la Antena 1 marele show al nopţii dintre ani.

“Am ajuns la al 18-lea Revelion. Dar longevitatea asta a început ca o întâmplare. În primii 10-11 ani,  în noaptea de Revelion se făcea câte o ediţie specială a celui mai de succes show al sezonului şi, cum show-urile mele au fost vreme de mai bine de un deceniu cele mai urmărite de la Antenă, am avut mereu şi o ediţie specială de Revelion. Apoi, după nişte ani, publicul a întărit ideea de Negru, brand de Revelion. Şi, recunosc, ideea de a continua Revelioanele cu Negru-brand a fost a Cameliei Voiculescu şi se întâmpla acu’ vreo zece ani. Se pare că a avut o bună intuiţie, pentru că în anii ăştia ne-am păstrat supremaţia de lider în noaptea de Revelion. Vreau să vă spun că l-am convins pe bunul meu prieten, Florin Piersic, să fie lângă mine anul acesta, în noaptea dintre ani. Nu spun în ce mod, doar că l-am convins. Cu greu, dar am reuşit. Eu cred că Florin va rămâne cel mai de succes actor român din toate timpurile. Dar el e doar unul din momentele Revelionului, vor fi toate marile nume din showbizul românesc acolo”, spune Dan Negru.

Din 30 noiembrie, Dan Negru va prezenta la Antena 1 un nou format, “Guess My Age – Ghiceşte vârsta”, care va premia intuiţia cu importante sume de bani. Prima ediţie a show-ului va fi una specială care va aduce în postura de concurenţi trei campioni, Florin Răducioiu, Cătălin Moroşanu şi Marian Drăgulescu.

“Show-ul nou de la Antenă va fi altceva. Lazarov, pe care-l pomenesc adeseori, m-a învăţat să fiu mereu altfel decât ceilalţi. Când făceam “Ciao Darwin”, cu Mama Natură, asistentele tv încă nu se inventaseră. Când toţi aveau asistente tv în show-uri, eu am renunţat la ele şi am făcut emisiuni cu copii. Am fost mereu împotriva curentului. Probabil, aşa am supravieţuit. “Guess my age”, noul meu show, e o noutate absolută pe piaţa tv. Şi asta contează mult pe o piaţă tv destul de previzibilă”, mai spune Negru.

Dan Negru a absolvit Liceul economic din Timişoara, numai că pasiunea pentru cifre nu a fost suficient de puternică să-l determine să-şi continue studiile în domeniu. A ales Dreptul şi ulterior Jurnalismul, iar odată cu aceste decizii importante, la orizont a apărut şi omul de televiziune Dan Negru. A început la un nivel ridicat. Wikipedia spune despre el că a realizat primul interviu din viaţa sa cu Dan Spătaru, un monstru sacru al muzicii uşoare româneşti. După câţiva ani petrecuţi la Radioteleviziunea Română, Dan Negru a acceptat provocarea de a prezenta emisiuni de divertisment la Antena 1.