“Ferma Vedetelor”,cel mai tare reality show 100% românesc care va începe în curând la PRO TV, îşi întregeşte echipa de vedete cu Dan Helciug şi Mioara Velicu. Cei doi se pregătesc să înfrunte viaţa la fermă alături de ceilalţi concurenţi deja confirmaţi: Ştefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim şi Tudorel Filimon.
Dan Helciug este hotărât să aducă muzica la fermă, iar umorul şi dezinvoltura sa sunt doar două dintre elementele care ne fac să credem că evoluţia sa în acest show va fi cel puţin interesantă şi presărată cu determinare şi haz.
“Am acceptat provocarea pentru că îmi place ideea şi pentru că soţia mea a hotărât că a venit timpul să fac armata :). Proiectul este excepţional! Are şanse foarte mari să dezvolte o audienţă de top, însă nu m-am pregătit în nici un fel special! Vreau să mă bucur 100% de această experienţă nouă.” – spune Dan.
Interpreta de muzică populară Mioara Velicu este determinată să aducă spiritual tradiţional la “Ferma Vedetelor” şi să le împărtăşească colegilor din experienţa ei de viaţă: “Consider că este o provocare pentru că voi fi în compania mai multor persoane care au păreri diferite. Vreau să arăt că cei de vârsta mea pot fi folositori şi ne putem adapta în orice situaţie. Ştiu că va fi greu,dar mai ştiu şi că nu există „nu pot”, există „nu vreau”, iar viaţa mi-a arătat că pot să şi câştig, dar să şi pierd. Familia m-a încurajat să particip la acest show. Îmi este şi teama, dar sunt şi curioasă. Merg cu Dumnezeu înainte!”.
Foto: Pro TV
Viaţa în fermă nu va fi una uşoară, iar cei 12 concurenţi vor avea bătăi de cap atât cu lipsa de intimitate, frigul, organizarea muncii, cât şi cu sarcinile pe care vor trebui să le ducă la bun sfârşit. Iulia Vântur, gazda acestui show, va fi alături de ei, îi va îndruma în activităţile lor şi îi va sprijini atunci când viaţa la fermă poate deveni prea dificilă.