După participarea la emisiunea «Ferma vedetelor», Dan Helciug a luat decizia să-şi schimbe total stiulu de viaţă.
S-a apucat de sport, în cadrul unui grup organizat, unde plăteşte 600 de lei lunar, merge la sală, dar este atent şi cu alimentaţia. Acum Dan Helciug are 108 kg şi 1,99 m.
„Am intrat într-un program, care îmi oferă un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată. Am opt şedinţe de sport, 4 şedinţe de remodelare corporală, 4 de saună, monitorizarea programului nutriţional. Într-o lună am dat jos 5 cm în talie şi 4 kg. Am început să îmi remodelez corpul cu un aparat special, însă mai merg şi la înot, la sala de fitness, la aerobic. Chiar dacă sunt energic şi dansez mult pe scenă, am nevoie de pregătire zilnică. Cântăresc 108 kilograme la o înălţime de 1,99 metri. Acum mănânc porţii mai mici de mâncare, în care predomină legumele şi fructele”, a dezvăluit Dan Helciug pentru click.ro.