Dan Finţescu, amintiri despre 1 Mai
“Cea mai tare amintire de 1 mai o am de când eram în liceu. Am fost la mare, la Costineşti, unde aveam de gând să stăm trei zile. Am ajuns, ne-am cazat şi seara am fost în discotecă unde ne-am distrat foarte bine. Petrecerea s-a prelungit până mult după răsăritul soarelui. Bine, de fapt nu ne-am prins noi când a răsărit exact, pentru că era înnorat şi ploua. Cert este că era lumină afară atunci când am ajuns, în sfârşit, la hotel şi ne-am culcat.
Problema a fost a doua zi, la trezire. Ne-am căutat îndelung şi temeinic prin buzunare şi am reuşit să strângem bani de două omlete pentru patru oameni plus preţul biletelor de tren. Aşa că, pentru noi, cele trei zile la mare de 1 Mai au avut, în total, mai puţin de 24 de ore”, povesteşte Dan, pe care-l puteţi vedea în fiecare seară de luni până duminică, în emisiunea “Râzi şi câştigi”, de la ora 19.30, la Prima TV.