Dan Cruceru: ” Mă întreb dacă voi fi un tată bun”

–
Ce te determină să ieşi din fotoliul de prezentator şi să realizezi
reportaje?
Cred că un prezentator trebuie să cunoască domeniul din care sunt
realizate reportajele, ştirile pe care le introduce. Şi nu poţi
cunoaşte mai bine respectivul domeniu decât dacă mergi pe teren. În
plus, eu mă consider mai întâi ziarist şi, abia apoi, prezentator.
Am mai bine de şapte ani de „teren” şi doar puţin mai mult de un an
ca prezentator. Întotdeauna mi-a plăcut munca propriu-zisă de
teren: să mergi la filmare, să cauţi subiecte inedite,
impresionante, să intervievezi o personalitate. Pot spune că tot ce
fac este din pasiune şi, evident, nu vreau să renunţ la acest
lucru.

– Care dintre personajele filmate te-a impresionat?
Fiecare personaj te impresionează prin ceva. Evident, daca înainte
să filmezi te documentezi şi propui un reportaj cu un personaj
inedit. Consider că povestea de dragoste dintre Nina şi Ion Iliescu
este extraordinară. Sunt împreună de 60 de ani, o viaţă întreagă
pentru mulţi. Si Cătălin Zmărăndescu m-a impresionat. Deşi mulţi îl
consideră doar un „bătăuş”, mie mi-a arătat şi o altă faţă a lui:
cea sensibilă, de tată care ar sacrifica totul pentru copiii lui.
Să-l vezi cu ochii în lacrimi pe Zmărăndescu mi se pare, tot aşa, o
poveste impresionantă. Şi cazurile copiilor cu diferite intoleranţe
sunt extraordinare. Părinţii lor se chinuiesc să le asigure o viaţă
normală, într-o lume anormală.

– Ce este esenţial în realizarea unui reportaj de
calitate?
Documentarea cred că este cheia realizării unui reportaj de
calitate. Ideea inedită stă la baza unui reportaj bun. De la ea
pleci. Dar, fără o documentare profundă, din care să scoţi
întrebările care nu au mai fost puse, nu cred că se poate. În plus,
cred că un bun jurnalist trebuie să aibă şi o doză mare de curaj.
Să intre acolo unde alţii n-ar păşi, să pună întrebările pe care
alţii nu le-ar îndrăzni.

– În afară de televiziune, ce alte pasiuni
ai?
Îmi plac filmele, m-aş putea uita zile întregi. Îmi place sportul.
Mă uit la meciurile de fotbal de calitate, dar şi la handbal sau
snooker. De curând, am descoperit sporturile extreme.
Am sărit cu paraşuta şi mi s-a părut, poate, cel mai tare lucru
făcut vreodată.

– Peste câteva săptămâni vei devein tătic. Eşti
pregătit?
Am mari emoţii. Nu cred că există vreo persoană pregătită să devină
părinte. Mă întreb dacă voi fi un bun tată, dacă voi putea să-i
ofer fetiţei tot ce-şi doreşte, dacă voi face faţă creşterii unui
bebeluş. Mi-este teamă şi sunt extrem de fericit, în acelaşi timp.
Fetiţa va veni pe lume undeva pe 18-19 august, iar emoţiile cresc
de la o zi la alta.

– Crezi că există o vârstă potrivită pentru a deveni
părinte?
Cum spuneam, niciodată nu vei fi pregătit să devii părinte. Nu
încurajez, însă, inconştienţa. Cred că să faci un copil când tu, ca
părinte, eşti foarte tânăr, este un gest de inconştienţă. Mai întâi
trebuie să te asiguri că ai un trai minim pentru confortul
copilului. Cu siguranţă, nu vei putea să-i asiguri totul, dar măcar
un minim. La vârsta de 30 de ani, consider că pot să-i asigur
fetiţei mele confortul necesar. Asta, însă, după ce am capătat un
statut. În urmă cu cinci, şase ani, nu cred că aş fi fost de acord
să devin parinte.

– Veţi avea o fetiţă. La ce nume v-ati
gândit?
Aici este o mică divergenţă în familie. Eu vreau nişte prenume,
Cristina, altele. Cu siguranţă o va chema Cruceru. Vom ajunge la o
înţelegere în scurt timp şi vă ţinem la curent.

– Soţia ta va naşte natural?
Încă nu am bătut în cuie acest aspect. Medicul specialist va fi cel
care va avea ultimul cuvânt. Cristina va naşte cu profesorul
Herghelegiu de la Sanador şi el e un expert al cărui cuvânt nu
poate fi pus la îndoială. De principiu, cred că vom alege varianta
naşterii prin cezariană.

– Camera micuţei este pregătită?
Totul este pregătit. Suntem nişte
viitori părinţi foarte entuziasmaţi, aşa că le-am făcut, deja,
pe toate. Am amenajat camera noi, inclusiv văruit şi pictat
pereţii, am cumpărat mobilă şi o grămadă de maimuţoi şi de
hăinuţe.

– Cine va sta în concediu postnatal?
Din păcate, niciunul dintre noi. Nu vreau să fac politică, dar
oamenii ca noi nu prea sunt încurajaţi să-şi ia un astfel de
concediu. Vom încerca să ne descurcăm. Dacă nu vom face faţă, vom
cere ajutorul bunicilor sau vom lua o bonă. Cred că varianta
„bunică” este mai potrivită.
Nicoleta Nicolae