Dan Chişu recunoaşte că e superficial
Provocat de micuţa prezentatoare Miruna la o discuţie foarte deschisă, pe subiecte pe alocuri deloc comode, Dan Chişu a acceptat să răspună la întrebările fetei, altfel decât ar fi făcut-o în faţa unui jurnalist profesionist. El a povestit despre filmele sale, talentul în bucătărie, dar şi despre… fete. Întrebat cum ar trebui să fie prezentat un om care face atât de multe lucruri deodată – e şi actor şi regizor, dar şi producător, scriitor, om de televiziune, chiar şi bucătar, răspunsul lui Dan Chişu a fost foarte sincer. ”Superficial! Un om care nu s-a hotărât ce să facă şi a făcut foarte multe lucruri, nu pe toate foarte bine, dar oricum în câteva dintre ele s-a remarcat”. Şi pentru că Miruna a opinat că filmul său, ”Websitestory” a fost făcut cam…repede, Dan Chişu a fost obligat să-i dea dreptate. ”Păi se vede, se vede şi din film că l-am terminat cam repede! Dar fiind primul film, iniţial ne-am gândit să facem un experiment; după 12 zile de filmare ne-am dat seama că avem material pentru un lung metraj şi aveam două soluţii, să renunţăm la el şi să-l facem un scurt metraj sau să încercăm să facem un lung metraj. Şi aici apare întotdeauna indecizia artistului, pentru că duşmanul binelui este mai binele. Noi am încercat să facem puţin mai bine şi nu ne-a ieşit atât de bine pe cât ne-am fi dorit să ne iasă. Oricum, filmul a ieşit şi odată ieşit a fost înregistrat. Aşa că ai dreptate… l-am făcut puţin cam repede!”, spune el.