Regizorul în vârstă de 60 de ani a povestit întreaga păţanie pe reţelele de ssocializare unde a cerut sfatul prietenilor din mediul virtual. Vedeta nu ştie dacă să-l ierte pe infractorul sau să facă plângere la poliţie.
“Mi-au furat oglinzile de la maşină. Tocmai acum când mă gândeam la săracii detinuţi care se revoltă pentru condiţiile în care stau ei în închisoare. Am aflat că dacă vreau să folosesc asigurarea, trebuie să mă duc să fac plângere la poliţie. Dacă fac plângere, înseamnă că se deschide dosar. Dacă se dechide dosar, însemnă că dacă îl prind pe hoţ, îl bagă în puşcărie. Deci ajunge acolo unde condiţiile sunt inumane. Şi eu care tocmai mă gândeam cât e de nedreaptă societatea noastră care nu le respectă drepturile. Acum am o problemă. Pentru că azi dimineaţă, dupa ce ieri mă gândeam la cât e de greu pentru săracii deţinuţi, mă gândeam că ce bine era pe vrema lui Vlad Ţepes când se tăiau mâinile cu care…. Sunt confuz. Să-mi doresc să-l prindă şi să ajungă în puşcărie ca să se înveţe minte şi să nu mai fure sau să-l iert de pe acum şi să nu mai reclam furtul la poliţie, gândindu-mă: săracu’ o să ajungă acolo unde nu are apă caldă şi îl mănâncă ploşniţele şi şobolanii …”mânca-i-ar mâinile cu care mi-a furat mie oglinzile”. Sau poate să-mi fac datoria de cetăţean şi după ce îl reclam şi ajunge după gratii, să mă duc la el în vizita si sa-i duc crema cu „lanolină” ca să nu i se strice mânuţele ale cu care mi-a desprins mine oglinzile. Da’ poa’ s-o folosească ca să-şi aline şi alte locuri. Pentru că la detinuţi ….le plac carnea şi spaţiile mici”, a scris Dan Chişu pe Facebook.