Dan Bordeianu a dat în mintea copiilor!

– Cum ai ajuns prezentator la o emisiune cu copii?

A venit o propunere, mi-a plăcut, am discutat şi iată! Am avut ceva emoţii, ce-i drept, pentru că nu este neapărat profesia mea, sau, mă rog, nu am mai prezentat show-uri de anvergura asta, dar se pare că mă pricep! Fiind vorba de copii, e doar nevoie să-i relaxez, să-i fac să se simtă bine, să uite de emoţii şi spectacolul e garantat.

Foto: Kanal D

– Cât de bine te înţelegi tu cu generaţia tânără?

Îmi place să cred că foarte bine. Sunt sinceri, curaţi şi extraordinar de talentaţi, ce altceva le-aş putea cere?

– Obişnuieşti să te pui la mintea lor?

Obişnuiesc să-i iau în serios şi să nu-i tratez decât ca pe egali, iar atunci lucrurile devin mai uşoare. Iar în ceea ce priveşte show-ul nostru, sarcina mea principală este să am grijă de ei, emoţiile sunt mari, sunt foarte sensibili şi trebuie să avem grijă de sufletele astea minunate. Chiar dacă este un concurs şi nu toţi copiii ajung să treacă mai departe, şi eu şi membrii juriului ne străduim să facem experienţa lor una mai uşoară şi mai plăcută.

– Ce te-a impresionat cel mai tare la prichindeii care au venit la preselecţiile pentru “KIDSing”?

Cu siguranţă vocile lor! Sunt foarte mulţi copii talentaţi! Curajul şi determinarea lor sunt impresionante. Am trăit şi câteva momente extrem de emoţionante, alături de copii care au ştiut să depăşescă momente grele, ce probabil i-ar fi pus în dificultate şi pe profesionişti cu experienţă, şi să urce pe scenă, pentru noi, pentru voi. Nu vă spun despre ce este vorba, va trebui să urmăriţi “KIDSing” din 10 septembrie, de la ora 20.00, la Kanal D!

Foto: Kanal D

– Tu ce îţi doreai să ajungi atunci când erai mic? Şi cum crezi că ar fi fost viaţa ta acum dacă s-ar fi împlinit visul de atunci?

Ca orice copil, eram întrebat deseori „ce vreau să mă fac când voi fi mare”! Brrr, nu-mi plăcea întrebarea asta! De unde să ştiu la patru ani ce vreau să fiu? Cel mai des răspundeam…”electricitate”! Bănuiesc că nu făceam distincţia între electricitate şi electronist sau cine ştie la ce mă gândeam eu… Mai apoi, proiectant de nave… ce fel de nave iar era neclar. Sigur este că nu mi-am dorit niciodată să devin medic precum mama, sau economist, precum tata, sau actor…Iar în ceea ce priveşte electricitatea, cred că ştiam eu ceva! 

– Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

N-am fost un copil năzdravan. Cred că am spart un singur geam şi doar o dată era să dau foc casei.

– Ce fel de tătic crezi că vei fi tu? Şi când te vezi în această ipostază?

Răspund invers: Abia aştept şi vom vedea, am mari aşteptări de la mine.

– Ce crezi că n-ar trebui să facă niciodată un bărbat… din dragoste?

Ca să răspund, ar trebui să definesc ce anume să facă şi ce înseamnă “dragoste”, etc. N-am să fac asta, dar o să vă spun că nu există decât iubire sau frică.

– Unde te distrezi în timpul liber? Spune-mi câteva locaţii din Bucureşti unde te simţi tu bine şi de ce!

Cu riscul de a dezamăgi, nu sunt genul petrecăreţ prin Bucureşti… Ies rar şi atunci n-am un loc clar unde merg. Îmi place uneori să beau o cafea la un bar de pe strada Franceză unde se ascultă jazz sau blues.

– În ce alte proiecte mai eşti implicat acum?

Vă propun o premieră interesantă, un spectacol al Ancăi Colteanu, la Teatrul Nottara, „Funcţionarul destinului”, vă aştept din toamnă să-l vedeţi. Mai joc în alte patru spectacole acolo şi sper că, dacă timpul îmi permite, să încep şi în toamna altul.

– Ce nu ai face niciodată de dragul carierei?

Îmi iubesc meseria şi o fac cu mare bucurie. Când conjuctura nu-mi mai este favorabilă, când bucuria devine corvoadă şi când nu sunt respectat, plec. N-am făcut comprosuri în profesie, atunci când nu am mai crezut în ceea ce se întâmplă acolo, când artă a devenit industrie, am plecat. Iar cariera? Habar n-am, dar niciodată n-am privit vocaţia mea că pe o carieră. E doar un drum pe care eu aleg să merg sau nu, aş putea să fac orice altceva…Doar că atâta timp cât mă joc, mă descopăr, învăţ iar şi iar cine sunt şi mai sunt şi plătit pentru asta. De ce aş renunţa?

Cătălina Matei