Dan Bittman, solistul trupei Holograf, lansează astăzi o nouă piesă, “Şi îngerii au demonii lor”, cu un mesaj puternic şi un videoclip pe măsură, filmat într-o locaţie specială.
“Noul single este produs de băieţii de la KAZIBO Music – Alex Pelin şi Ovidiu Baciu, doi tineri compozitori foarte talentaţi, cu un palmares impresionant. Mi-a plăcut foarte tare piesa încă din prima clipă în care am ascultat negativul, am înregistrat-o chiar atunci şi aceea a rămas varianta finală”, a explicat Bittman.
Muzica noii piese este semnată de cei doi, iar Dan Bittman şi-a pus şi el amprenta asupra versurilor. “Melodia are un mesaj puternic, dezvăluit chiar din titlu. Aşa cum se întâmplă în viaţă, de multe ori întâlneşti două personalităţi într-o singură persoană: îngerul rău şi îngerul bun”, a spus cântăreţul.
Videoclipul, în regia lui Alex Ceauşu, a fost filmat în incinta Teatrului Naţional din Caracal, o clădire cu o încărcătură emoţională puternică care completează vizual mesajul piesei. Alice Peneaca, model şi actriţă, reprezintă sublimul femeiesc, iubirea privită dintr-o perspectivă duală şi întruchipează o hiperbolă, demonul şi îngerul interpretaţi de către Alex Pelin şi Ovidiu Baciu.
Cei doi producători Kazibo Music, care au cucerit toate topurile muzicale cu producţiile lor sunt încântaţi de colaborarea cu solistul Holograf: „ este o piesă specială care pune în discuţie într-un sens metaforic trăirile intense dintr-o poveste de iubire. Colaborarea cu Dan Bittman a venit natural şi ne bucurăm să aducem pop-rock-ul în atenţia ascultătorilor de radio!”
Piesa a fost compusă de KAZIBO MUSIC, Alex Pelin şi Ovidiu Baciu, iar la orchestraţie au lucrat împreună cu toată echipă: Alexandru Antonescu, Adi Colceru, Luca George, Andrei Platon, Valentin Matei. Mixul şi Masterul au fost făcute de Adi Colceru.
“A fost o experienţă formidabilă! Am filmat până la 2 noaptea, a fost o muncă susţinută, alături de o echipă tânără, entuziastă şi extrem de implicată. Veţi vedea un clip alb-negru cu mici accente color, cu multă acţiune şi o forţă a imaginii incredibilă”, a adăugat Bittman.
Noul single este din perpectiva solistului, o legătură între două generaţii: “M-am gândit că este momentul să arăt că nu există aşa-zisa prăpastie între generaţiile de artişti, cea din care fac eu parte şi cea tânără. Există multe moduri în care putem colabora şi putem face multe lucruri minunate. Susţin proiectele realizate de tineri şi îmi place să cred că această piesă este ca o punte între generaţii. În plus, piesa are şi o tentă rock, mi-a plăcut ideea de a readuce în atenţia ascultătorilor acest gen muzical, puţin cam neglijat în ultimii ani în România”, a încheiat artistul.
Puteţi urmări aici clipul Dan Bittman – “Şi îngerii au demonii lor (by KAZIBO)”, o coproducţie MediaPro Music/KAZIBO: