Deși nu a dezvăluit că ar avea probleme de sănătate, Dan Bittman a ajuns la o clinică din Viena unde a fost supus, miercuri, unei intervenții chirurgicale.
Doi dintre colegii săi de trupă, Edi Petroșel și Mugurel Vrabete, i-au asigurat, însă, pe fani că nu este nimic grav.
„Dan a avut o problemă medicală. Toți am rămas puțin surprinși. N-a fost nimic grav, dar a trebuit să aibă loc o intervenție chirurgicală, miercuri, la Viena. Vrem să vă spunem că marea problemă a fost să-l convingem pe Dan că nu poate, fizic, să cânte„, au mărturisit cei doi artiști de la Holograf.
Cei doi au mari adăugat că decizia de a se opera a aparținut artistului.
„Le mulțumesc tuturor care mi-au trimis mesaje de susținere, însă nu este vorba de ceva foarte grav iar problema s-a rezolvat cu succes. Ce-i drept, această mică pauză o programasem după cele două concerte de la Sala Palatului, însă planurile nu se potrivesc întotdeauna”, declară Dan Bittman, citat în comunicat.
Concertele trupei Holograf de la Sala Palatului, din 22 și 23 octombrie, vor fi reprogramate pentru începutul lui 2013. O dată exactă va fi comunicată în curând.
Persoanele care au achiziționat bilete la spectacole pot să le păstreze pentru data la care vor fi reprogramate concertele. Cei care doresc să își recupereze banii trebuie să se prezinte până pe 30 noiembrie, cu biletul, la agenția de la care a fost achiziționat.
Persoanele care au achiziționat bilete prin intermediul oficiilor poștale semnalizate bilete.ro, pentru recuperarea contravalorii biletului trebuie să contacteze bilete.ro la 021.311.93.23 sau la e-mail [email protected]. În oficiile poștale semnalizate bilete.ro nu se efectuează retururi de contravaloare bilete.