Dalma pierde bani din cauza Eurovisionului

17 11. 2010, 11:52

Iată ce spune Dalma despre participarea ei în cursa pentru
Eurovision. „Iniţial nu am vrut să mai concurez la Eurovision. M-au
sunat mai mulţi compozitori şi i-am refuzat. Când a luat Liviu
Elekes legătura cu mine şi mi-a zis că mi-a scris o piesă pe vocea
mea, m-am gândit că merită măcar să o ascult. Ne-am întâlnit la
studio, am ascultat proiectul şi mi-a plăcut foarte mult, am
înregistrat vocea în aceeaşi seară. Două zile mai târziu am depus
plicul la TVR şi acum suntem în finală”.

Cât despre faptul că TVR 1 organizează
finala Eurovision în noaptea de
Revelion
, Dalma crede: „Mai mulţi artişti de valoare ar
fi participat dacă se ţinea în altă zi. Am renunţat la câteva
concerte ca să pot să fiu la TVR în noaptea de Revelion. Eu fac
muzică atât din pasiune cât şi pentru bani. Uneori trebuie să alegi
dintre cele două şi ceea ce alegi te defineşte mai departe. Nu ştiu
de ce TVR a ales Revelionul, cred că telespectatorii vor fi
ocupaţi cu altceva…”.