Dallas – Generaţia următoare

Apropo.ro / 14.12.2009, 00:00
Dallas - Generaţia următoare
Se pare că mîrşavul J.R. Ewing va fi resuscitat din nou, alături de familia sa pasionată de whisky, dovadă că a început lucrul la o nouă producţie “Dallas”.

Serialul original deţine recordul de a fi tradus în 67 de limbi
în peste 90 de ţări, spulberînd, la vremea sa, toate cotele de
audienţă. După 18 ani de la marele final, producătorii Warner Bros.
plănuiesc să readucă pe micul ecran cea mai celebră familie
americană din istoria televiziunii.

„Veteranii” Larry Hagman, Linda Gray şi Patrick Duffy au fost
deja ofertaţi pentru a-şi relua rolurile, iar alături de aceştia
vor evolua şi actori mai tineri. Noua producţie se va concentra pe
vieţile lui John Ross (odrasla lui J.R. şi Sue Ellen) şi
Christopher (fiul adoptat al lui Bobby şi Pam, care, dacă fanii îşi
amintesc, este de fapt progenitura surorii lui Sue Ellen, Kristin,
cea care l-a împuşcat pe J.R.).

„Ştiu că nu vom fi noi în centrul atenţiei şi nu accept
nimic pînă nu citesc scenariul”, spune Larry Hagman, acum în vîrstă
de 78 de ani.

La rîndul ei, Linda Gray declară că nu o va mai juca pe Sue
Ellen dacă trebuie să fie iar beţivă sau să poarte haine fără gust,
demodate. „Nu mai am chef să port rochiţe plictisitoare şi şiraguri
de perle la gît”, glumeşte actriţa de 69 de ani. „La vîrsta
aceasta, Sue Ellen ar trebui să fie un model puternic pentru alte
femei”.