Vanzarile Dacia, divizia locala a concernului francez Renault, au crescut la nivel mondial in primele 11 luni ale anului cu 15,3%, la 207.890 de automobile, de la 180.271de unitati in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul de vehicule comercializate de grupul Renault s-a marit cu 1,3%, la aproape 2,3 milioane de autovehicule.
In primele 11 luni ale anului, cota Dacia din vanzarile globale ale Renault a crescut la 9,1%, fata de 8% in aceeasi perioada a anului trecut. Numarul de autoturisme (fara modelul Logan Van) comercializate de Dacia s-a apreciat cu 16,4%, la 196.918 de unitati, in timp ce vanzarile de modele LCV au scazut cu 0,9%, la 10.972 de unitati.
In noiembrie, vanzarile totale ale Dacia au urcat cu 42%, la 22.400 de automobile, de la 15.773 de unitati in perioada similara a anului trecut. Pe piata europeana, inclusiv Franta, vanzarile Dacia au inregistrat in noiembrie o crestere de 107,2% datorita modelelor Logan sedan si MCV.