Daca motiunea trece, euro ar putea urca la 4,4 – 4,5 lei

27 10. 2010, 14:51

Daca motiunea de cenzura va fi respinsa, leul va
inregistra o apreciere moderata
, iar cursul ar putea
ajunge la 4,2600 – 4,2650 lei/euro, intrucat nivelul actual al
paritatii include asteptarile jucatorilor in acest sens. In caz
contrar insa, leul s-ar deprecia puternic, iar paritatea ar
putea urca pana la 4,4 – 4,5 lei/euro
„, a declarat
dealerul unei banci.

Orice s-ar intampla, rezultatele sunt doar partial previzibile.
Astfel, economistul-sef al ING Bank, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc,
este de parere ca o depreciere a euro la 5 lei ar urca
exporturile cu 4% iar PIB-ul ar avea o crestere de 1%
,
insa efectul global asupra cresterii economice este incert.

„O depreciere permanenta cu 10% a leului – ceea ce ar echivala
cu un curs de 5 lei pentru un euro, fara o revenire ulterioara – ar
urca exporturile cu 4% si ar adauga un punct procentual la
cresterea Produsului Intern Brut. Deprecierea leului ar
putea avea insa un impact negativ asupra altor variabile, cum este

consumul privat
, astfel ca in loc de sprijinirea
economiei, ar putea sa conduca la o contractie”, considera
Chidesciuc.

Romania a avut in perioada de criza cea mai rapida
crestere a exporturilor dintre tarile din regiune
, desi
deprecierea leului nu a fost cea mai puternica.