Cursurile în doua școli sucevene vor începe cu întîrziere
Cursurile în doua școli din județul Suceava încep cu o întîrziere de trei zile pentru ca elevii, care aparțin ritului ortodox pe stil vechi, sa poata sarbatori Craciunul în familie.
Inspectorul școlar general al județului Suceava, Mihai Vitcu a declarat, luni, 5 ianuarie, ca Inspectoratul Școlar Județean a aprobat solicitarea conducerilor școlilor din comunele sucevene Ulma și Izvoarele Sucevei de amînare a începerii semestrului al doilea cu trei zile, în condițiile în care în aceste comune locuiesc familii care sarbatoresc Craciunul pe stil vechi.
„Dam posibilitatea copiilor și parinților sa petreaca împreuna sarbatorile creștinești”, a spus Vitcu.
Inspectorul școlar general sucevean a subliniat ca orele vor fi recuperate în primele trei zile de sîmbata din actualul semestru. Vitcu a spus ca în celelalte unitați școlare din județ semestrul al doilea a început fara probleme.