Cuplu surpriză la ”Nuntă cu scântei”. Cătălin şi Denisa de la ”Mireasă pentru fiul meu” vor să-şi unească destinele
Florentina şi Sorin au fost nevoiţi să organizeze nunta într-un ritm alert, ei având la dispoziţie o singură zi. Se pare însă că, în ciuda greutăţilor, au reuşit să facă faţă cu brio şi să se bucure, la final, de o nuntă aşa cum au visat.
Cuplul surpriză al acestei săptămâni este format din doi foşti concurenţi de la ”Mireasă pentru fiul meu”. Cătălin a participat la două sezoane ale îndrăgitului show din dorinţa de a-şi găsi perechea. Denisa, cea cu care vrea să-şi unească destinul la ”Nuntă cu scântei”, nu a fost nici pe departe una dintre admiratoarele lui, ba dimpotrivă, cei doi au avut de-a lungul timpului mai multe dispute.
Acum, Cătălin îşi doreşte să o ducă în faţa altarului pe Denisa, aşa că a decis să participe împreună cu ea la show-ul ”Nuntă cu scântei”. Lucrurile nu-s deloc simple pentru ei, mai ales că părinţii lor nu ştiu că ei sunt împreună.
Mai mult, cei doi au la dispoziţie o singură zi pentru organizarea nunţii şi au parte de numeroase provocări. Dacă vor avea tăria să treacă peste toate obstacolele şi vor reuşi să organizeze o nuntă în numai o singură zi, telespectatorii vor putea vedea, luni şi marţi, de la ora 14.00, numai la Antena 1, la ”Nuntă cu scântei”.