Cum vorbim?
Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului, modulat în gât, gură și cavitățile nazale. Oamenii folosesc vocea pentru a transmite informații, în primul rând prin vorbit, dar și prin cântat și alte sunete, ca de exemplu prin strigat, plâns, râs, oftat ș.a. În cazul cântatului se poate spune că vocea umană este un instrument muzical, desigur de natură cu totul specială. Alte voci naturale sunt produse de unele animale care dispun de fiziologia și un minim de inteligență necesare.
Prin contrast, vocea electronică este o voce artificială (care de obicei sună nenatural), sintetizată dinamic de către un computer sau un program de rostit, pe baza unui text scris. Poate folosi orbilor sau și analfabeților la citirea unor texte/cuvinte de pe monitorul unui calculator.
Producerea vocii este un fenomen înnăscut foarte complex, dar se poate referi și la o tehnică foarte complexă, dobândită. Vocea la om se produce în primul rând prin acțiunea (vibrația) celor două corzi vocale din laringe, în cadrul spațiului înconjurător disponibil din zonă. Vibrația corzilor vocale poate fi influențaă în mod complex prin activarea mușchilor și țesuturilor din apropiere. Tonul de bază la bărbați este în jur de 125 Hz, iar la femei în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este în jur de 440 Hz. Octavele superioare, care sunt parte componentă a vocii naturale, ajung la frecvențe foarte înalte, de până la 12 kHz. Gama de note de la cea mai joasă la cea mai înaltă (ambitusul) cuprinde la om în mod normal circa 1,3 … 2,5 octave. Despre soprana peruviană de excepție Yma Sumac se spunea că poate acoperi chiar 4 octave.
Vocea umană se dezvoltă puternic în cursul vieții unui om. Există însă și boli, mai mult sau mai puțin grave, care îngreuiază sau chiar împiedică atât formarea unei voci normale, cât și vorbitul în general. Un exemplu de anomalie a vocii și a vorbirii este bâlbâiala, un fenomen fiziologic foarte complex. Datorată dezvoltării corzilor vocale, la tinerii în creștere (atât la băieți cât și la fete), între circa 11 și 15 ani, are loc de obicei o „schimbare de voce”: la băieți tonul vocii coboară cu circa o octavă, iar la fete cu o terță. În același timp, ambitusul crește până la aproximativ 2 octave. O altă cauză a modificărilor pot fi diverse iritații și infecții. Ele pot duce la boli ca de ex. laringita, care influențează vocea în mod negativ. Există și boli deosebit de grave ca de ex. tumori în zona laringelui ș.a. Dar și o simplă răgușeală netratată poate duce până la pierderea totală (dar temporară) a vocii („afonie”).
Un deranjament de cu totul altă natură este efectul Donald Duck. Acesta are loc atunci când cineva inspiră hidrogen sau heliu (nedăunătoare în cantități mici): ca urmare vocea sa se transpune brusc la note înalte și capătă un timbru străin și caraghios. După ce se revine la aerul normal fenomenul se atenuează și dispare de la sine după câteva zeci de secunde.