Cum vor arăta oamenii în viitor…. cam peste 100.000 de ani
Doctorul Alan Kwan a portretizat înfățișarea oamenilor din viitor, de peste 20.000, 60.000 și 100.000 de ani.
În acest proiect, doctorul Kwan, care a făcut studii de specialitate genomică la Universitatea din Washington, a colaborat cu cercetătorul și artistul Nickolay Lamm.
Peste 20.000 de ani
Lamm a stabilit trei mari modificări în ce privește schimbarea fizionomiei umane, pornind de la premisa că vom trăi și pe altă planetă, mai departe de Soare, cu un climat și tehnologie mult mai avansate.
Peste 60.000 de ani
Astfel, oamenii care vor trăi în medii cu mai puțină lumină vor avea ochii mai mari, pielea va fi mai pigmentată pentru a face față radiațiilor UV, nasul drept, ochi de culori intense, pleoapele vor fi mai subțiri și sprâncenele arcuite. Capul va trebui să facă față unui creier mai mare și mai dezvoltat, toate ca rezultat al gravitației reduse sau lipsei acesteia.
Peste 100.000 de ani
Nickolay Lamm este de părere că lumea va evolua mulțumită tehnologiei ce avansează și care va putea permite abilitatea de a controla biolgia și evoluția umană, la fel de ușor cum putem noi controla azi multe lucruri din jurul nostru.