Cum va fi vremea vineri, în București și restul țării
În intervalul menționat, în Dobrogea, sudul Moldovei, estul Munteniei, Transilvania și Maramureș va ploua și se vor cumula local 15 l/mp și izolat 20 l/mp.
În regiunile sud-estice și în zona de munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și Munților Banatului se vor depăși la rafală 80…90 km/h și trecător va mai ninge slab.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
În țară:
Vineri, cerul va fi temporar noros și, mai ales în cursul zilei, va ploua slab, local în regiunile intracarpatice și izolat în rest. La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va avea intensificări în sudul, estul și centrul teritoriului, cu viteze de 45….50 km/h, iar în zona montană va fi tare, cu peste 80-90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în depresiuni și 20 de grade în sudul țării, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade.
București
Cerul va fi variabil, iar după-amiaza vor fi condiții de ploaie de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, în creștere față de intervalul anterior va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă va fi de 6….8 grade.
La munte:
Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua slab, iar pe creste trecător se vor semnala și lapovițe și ninsori. Noaptea aria precipitațiilor va fi în restrângere. Vântul va avea intensificări locale cu viteze de 45….50 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor depăși 80-90 km/h. Temperatura aerului va continua să scadă ușor.
Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!