Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 9…11 grade și ale minimelor ușor peste pragul de îngheț. De la mijlocul săptămânii, după data de 30 octombrie, vremea se va încălzi ușor și treptat de la o zi la alta, astfel că maximele diurne vor ajunge în a doua parte a intervalului de referință la 14…15 grade, în medie, reprezentând valori ușor peste cele normale pentru începutul lunii noiembrie. Semnificativ va fi saltul în privința regimului termic nocturn, minimele ajungând la valori peste cele climatologic specifice perioadei, cu minime, în medie, de 6…8 grade.
Probabilitatea de ploaie va crește în ultimele zile ale intervalului de prognoză.
CRIȘANA
În prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor obișnuite la sfârșit de octombrie și început de noiembrie, cu valori medii de 11…12 grade. Pentru a doua săptămână, după data de 3 noiembrie, se estimează o creștere de temperatură, astfel că maximele pot fi ușor mai ridicate decât mediile climatologic specifice perioadei, ajungând la o medie de 13…15 grade. Această tendință o va avea și regimul temperaturilor nocturne, relativ scăzute în primele zile, când media regională a minimelor va fi de 0….3 grade, apoi în creștere treptată, chiar semnificativă la mijlocul celei de-a doua săptămâni, când vor fi în medie 5…7 grade.
Probabilitatea de ploaie va crește după data de 5 noiembrie.
TRANSILVANIA
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece, mai ales în cursul nopților și al dimineților, când vor fi valori medii negative ale temperaturilor minime, de -5…-2 grade, chiar mai scăzute în zonele depresionare. În același timp, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, cu o medie a maximelor de 9 la 12 grade în prima săptămână. Apoi încălzirea ușoară și treptată a vremii se va concretiza prin valori medii ale maximelor de 11…13 grade și ale minimelor de 0…3 grade, ceva mai scăzute în partea de est a regiunii.
Probabilitatea de ploaie va fi în creștere în ultimele zile ale intervalului de prognoză.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropotv.ro
MARAMUREȘ
Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori ce se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioadei din an, cu medii ale maximelor de 10…12 grade, în ușoară creștere în cea de-a doua săptămână. Temperaturile nocturne de la începutul intervalului vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit la sfârșitul lunii octombrie, cu minime în medie de -2…1 grad. În schimb, după data de 3 noiembrie până la sfârșitul intervalului, regimul termic al minimelor va fi în creștere, cu medii de 4…6 grade, valori mai ridicate decât normalul datei.
Probabilitatea de ploaie va fi în creștere după data de 5 noiembrie.
MOLDOVA
Până în jurul datei de 2 noiembrie, vreme se va menține mult mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, cu precădere la începutul intervalului, când valorile minime, mediate pe regiune, vor fi de -5…0 grade, iar cele maxime de 5…8 grade. Apoi, încălzirea treptată a vremii va aduce temperaturile chiar ușor peste cele climatologic specifice pentru prima decadă de noiembrie, cu minime de 3…6 grade și maxime de 12…14 grade, valori medii regionale.
În prima săptămână vor fi posibile doar burnițe pe spații restrânse, în ultimele zile ale intervalului de referință va crește probabilitate de ploaie.
DOBROGEA
Dacă în primele zile vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la această dată calendaristică (valori maxime de 6…7 grade și minime de 1…4 grade, în medie), începând din 30 octombrie vremea se va încălzi ușor și treptat. Valorile termice vor deveni apropiate de norma perioadei, iar la sfârșitul intervalului se pot situa chiar peste mediile climatologice specifice începutului de noiembrie. Astfel, temperaturile maxime vor crește de la medii de 10…12 grade la 14…16 grade, iar minimele nocturne vor ajunge la un ecart între 5 și 9 grade.
Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local în primele două zile, iar la sfârșitul intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi destul de ridicată.
MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…8 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână în medie de 13…15 grade. Foarte reci vor fi și primele nopți ale intervalului, cu o medie în jurul a 0 grade, dar după data de 30 octombrie se vor înregistra temperaturi în creștere, ce vor ajunge la o medie regională de 3…6 grade.
Precipitații slabe, mixte, vor fi pe spații restrânse în primele zile. Ploi vor mai fi posibile și spre sfârșitul intervalului.
Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!
OLTENIA
Vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an în primele zile ale intervalului, astfel că valorile maxime vor fi de 5…7 grade, iar cele minime de -1…3 grade, în medie. După data de 30 octombrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că, treptat, regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în cea de-a doua săptămână, în medie, de 13…14 grade. Tendința de încălzire de la o zi la alta se va concretiza și prin minime nocturne în creștere, ce vor ajunge la o medie regională de 4…6 grade.
Precipitații neînsemnate cantitativ, mai ales ploi, vor fi în primele zile. Probabilitatea de ploaie va crește apoi după data de 6 noiembrie.
LA MUNTE
Regimul termic diurn va fi în creștere ușoară și treptată, de la o medie de 4…6 grade în prima săptămână, la 7…9 grade în cea de-a doua, când temperaturile vor deveni ușor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Mai semnificativă va fi creșterea temperaturilor minime, de la valori negative în prima săptămână, cu o medie de -3…-1 grad, la valori de 1…3 grade în cea de-a doua.
Probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 5 noiembrie.