Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
În primele zile, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, și se vor situa chiar peste cele obișnuite în zilele de 11 și 12 septembrie, când valoarea medie va fi de 24…25 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de temperaturile climatologic normale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 13…14 grade. După răcirea vremii anticipată pentru data de 13 septembrie, se remarcă o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 22…23 de grade. Nopțile și diminețile se mențin relativ răcoroase în intervalul 14 – 18 septembrie, cu 9…11 grade în medie, apoi posibil valori mai ridicate.
Ploi mai frecvente, însoțite de descărcări electrice vor fi în intervalul 16 – 18 septembrie.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
CRIȘANA
Regimul temperaturilor diurne va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, în medie de 22 de grade și se vor situa chiar peste cele obișnuite în zilele de 9 și 11 septembrie, când valoarea medie va fi de 24…26 de grade. După răcirea vremii anticipată pentru data de 13 septembrie, se remarcă din nou o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 21…22 de grade, reprezentând un regim apropiat de cel normal. După data de 14 septembrie până spre sfârșitul intervalului de referință, nopțile și diminețile vor fi relativ răcoroase, cu valori în medie de 9…11 grade.
Ploi mai frecvente, posibil însoțite de descărcări electrice vor fi în intervalele 11- 13 septembrie (când se vor cumula cantități de apă mai însemnate), respectiv 16 – 18 septembrie. Pentru celelalte zile sunt prognozate ploi puține și în general slabe.
TRANSILVANIA
La începutul intervalului, regimul termic din timpul zilei va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, în medie de 21 de grade, apoi vor crește spre 23 de grade. Valorile minime vor fi în creștere, astfel că se vor situa în jurul unei medii de 11 grade. După răcirea vremii anticipată pentru zilele de 13-14 septembrie, se remarcă o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 20 de grade, ceea ce înseamnă un regim apropiat de cel normal. Nopțile și diminețile se vor menține relativ răcoroase după data de 14 septembrie, cu o medie de 8…9 grade.
Ploi pe spații mai extinse, posibil însoțite de fenomene electrice se vor semnala în perioada 11-13 septembrie, când vor fi în general moderate cantitativ, dar și între 16 și 18 septembrie.
MARAMUREȘ
În zilele începutului de săptămână regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima jumătate a lunii septembrie, în medie de 21…23 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de temperaturile climatologic normale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 10…12 grade. După răcirea vremii anticipată pentru 13-14 septembrie, se remarcă o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 19…20 de grade, reprezentând un regim apropiat de cel normal. Nopțile și diminețile se mențin relativ răcoroase în special pe perioada 14 – 18 septembrie, cu medii de 8…9 grade.
Ploile vor ocupa suprafețe mai extinse în intervalele 11-13 septembrie, când se vor cumula și cantități de apă mai însemnate, respectiv în perioada 16-18 septembrie. Pentru celelalte zile ale intervalului se așteaptă ploi slabe, cu caracter izolat.
MOLDOVA
În primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori normale și chiar peste obișnuitul perioadei, în medie de 22…23 de grade. Aceeași abatere pozitivă față de mediile multianuale se așteaptă și la valorile minime, care se vor situa în jurul unei medii de 12…13 grade. După răcirea vremii anticipată pentru 13…14 septembrie, se remarcă o ușoară creștere a temperaturilor maxime până la medii de 20….22 de grade, reprezentând un regim apropiat de cel normal, doar în nord fiind ceva mai răcoare. Nopțile și diminețile vor fi relativ răcoroase în perioada 14-16 septembrie, cu medii de 10…11 grade, apoi temperaturile vor fi în creștere ușoară.
Ploile vor ocupa suprafețe mai extinse în zilele de 12 și 13 septembrie, când vor fi posibile cantități de apă mai însemnate, precum și în 17 și 18 septembrie. Pentru celelalte zile ale intervalului se așteaptă ploi slabe, cu caracter izolat.
DOBROGEA
Temperaturile maxime vor fi în creștere treptată în prima parte a săptămânii, de la medii de 23 de grade la 25…26 de grade, urmând a caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă din an, în special în partea continentală a regiunii. Apoi regimul termic va marca o scădere, care va determina înregistrarea unor valori în jurul mediilor multianuale, respectiv 22…23 de grade. Minimele nocturne se vor situa în primele zile în jurul a 15…16 grade, urmând să scadă după data de 14 septembrie.
Probabilitatea de averse și fenomene electrice va crește în jurul datelor de 12-13 septembrie, respectiv 17 septembrie, pentru celelalte zile ale intervalului condițiile de ploaie fiind foarte reduse.
MUNTENIA
Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în creștere în primele zile, când mediile de 26…27 de grade vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă din an. Apoi, din data de 13 septembrie, temperaturile vor marca o scădere, apropiindu-se de mediile multianuale, respectiv 22…24 de grade. Aceeași distribuție raportată la valorile climatologic normale se constată și în cazul minimelor nocturne, care se vor situa în primele zile, în medie, între 13 și 15 grade, urmând să scadă după data de 14 septembrie.
Averse cu caracter local și descărcări electrice vor fi în jurul datelor de 12-13, respectiv 17 septembrie, pentru celelalte zile ale intervalului probabilitatea de ploaie fiind redusă.
OLTENIA
În primele zile ale săptămânii vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă din an, cu 26 de grade în medie. Scăderea de temperatură prognozată pentru data de 13 septembrie va aduce regimul termic în jurul valorilor climatologic normale, respectiv 22…24 de grade. Minimele nocturne se vor situa în primele zile, în medie, între 13 și 15 grade, urmând să scadă după data de 14 septembrie.
Ploi mai frecvente, moderate cantitativ se vor semnala între 11 și 13 septembrie, apoi în jurul datei de 17 septembrie. În restul intervalului sunt de așteptat doar ploi slabe, izolate.
LA MUNTE
Valorile termice, atât cele maxime, cât și cele minime vor fi în creștere în primele zile ale intervalului, astfel că se vor înregistra în medie 14…16 grade ziua și 6…8 grade noaptea. Data de 13 septembrie va aduce o scădere a temperaturilor, care se vor menține relativ constante și normale climatologic, până la sfârșitul perioadei (ziua în medie 11…13 grade, noaptea 4…6 grade).
În intervalul 11-13 septembrie sunt de așteptate ploi frecvente și chiar mai însemnate cantitativ. Pentru celelalte zile se anticipează ploi slabe, pe areale restrânse.