Cum va fi vremea până pe 15 iunie 2014

03 06. 2014, 14:00

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

BANAT

Vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât maximele vor urca în medie până spre 27…28 de grade la sfârșitul primei săptămâni de prognoză. Se vor menține la aceleași cote și la începutul săptămânii viitoare, dar tendința va fi de scădere ușoară, spre valori caracteristice perioadei. Valorile nocturne vor păstra aceeași evoluție, cu cele mai calde nopți în intervalul 09…13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade.

Probabilitatea de apariție a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse, care după data de 06 iunie vor fi pe arii mai extinse și izolat mai însemnate cantitativ.

CRIȘANA

În primele zile ale acestei săptămâni, valorile termice sunt mai coborâte decât în mod caracteristic acestei perioade, dar vor crește treptat până la jumătatea intervalului de prognoză. Astfel, maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26…27 de grade în jurul datei de 09 iunie, după care vor scădea ușor. Minimele vor atinge medii de 14…15 grade în jurul aceleiași date, cu valori la debut de 8…10 grade.

Ploile vor fi în general slabe cantitativ și se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza.

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe  vremea.apropo.ro

TRANSILVANIA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile ale intervalului, apoi va intra într-un proces de încălzire treptată până în data de 10 iunie. În aceste condiții, mediile valorilor diurne vor înregistra o creștere de la 18 grade până spre 26 de grade, cu tendința de ușoară scădere spre sfârșitul intervalului. Regimul termic nocturn va urma și el aceeași evoluție, cu medii de 7…8 grade în fază inițială și 12…13 grade la mijlocul intervalului.

Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului și a regiunii, cu frecvență mai mare în cursul după-amiezelor și vor fi mai însemnate cantitativ după data de 06 iunie.

MARAMUREȘ

Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată în prima săptămână, devenind ușor mai caldă decât în mod normal, iar în a doua săptămână se va răci ușor. Mediile valorilor termice diurne vor porni de la 18…19 grade și vor atinge un maxim de 26…27 de grade. Minimele termice vor debuta cu medii de 7…8 grade și vor urca la cel mult 13…14 grade.

Ploile vor fi în general slabe cantitativ, dar își vor face apariția aproape în fiecare după-amiază.

MOLDOVA

La începutul intervalului se vor înregistra medii ale temperaturilor de 20…22 de grade ziua și 8…10 grade noaptea. Apoi regimul termic va marca o creștere până spre finalul primei săptămâni de prognoză, iar în a doua săptămână se va menține în general constant. Mediile maximelor vor atinge 26…28 de grade în jurul datei de 07 iunie, iar cele mai ridicate minime vor fi, în medie, de 15…16 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ va crește în intervalul 07…12 iunie, în rest acestea fiind de așteptat doar pe arii restrânse și în general slabe cantitativ.

DOBROGEA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile, când mediile maximelor vor înregistra cel mult 20…22 de grade, apoi se va încălzi ușor până în 06… 07 iunie, când vor fi 25…26 de grade. Minimele vor avea și ele o tendință de creștere, de la 12…13 grade în prima zi, până spre 17…18 grade la jumătatea intervalului de prognoză.

Ploile vor fi în general sub formă de aversă și se vor semnala mai ales în cursul după-amiezelor. Izolat, îndeosebi în intervalul 07…12 iunie, se pot cumula cantități mai însemnate de apă.

Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!

MUNTENIA

Mediile valorilor diurne vor porni de la 22…23 de grade, iar ale valorilor nocturne de la 10…12 grade, marcând apoi o creștere de 5…7 grade pe parcursul primei săptămâni. Regimul termic va fi staționar și apropiat de cel normal pentru această perioadă în partea a doua a intervalului de prognoză, când vor fi maxime de 26…28 de grade și minime de 14…16 grade.

Gradul de instabilitate se menține ridicat, astfel încât vor fi averse în fiecare după-amiază, pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ în intervalul 07…12 iunie.

OLTENIA

Primele zile din interval vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu valori medii maxime de 20…22 de grade. Treptat, acestea vor crește, astfel încât în zilele de 07 și 08 iunie se vor atinge 27…28 de grade, iar în a doua parte a intervalului vor mai coborî ușor, spre 25…26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea același parcurs, cu medii de la 10…11 grade, până la cel mult 14…15 grade.

Probabilitatea apariției averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 08 iunie.

LA MUNTE

Regimul termic, atât cel diurn cât și cel nocturn, va fi în creștere ușoară în prima săptămână, apoi se va menține staționar. În aceste condiții, mediile temperaturilor maxime vor fi de 10…12 grade în primele zile din interval, dar vor atinge 18…19 grade în jurul datei de 08 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor crește de la 2…3 grade, până spre 10 grade.

Vremea se va menține instabilă, cu ploi în averse, ce se vor semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ.