Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paști
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce în intervalul 22 aprilie – 5 mai, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
După două zile în jurul valorii medii regionale de 21 de grade, temperaturile maxime vor crește începând din 24 aprilie până la circa 26 de grade. În intervalul 28 aprilie – 5 mai, valorile termice diurne vor fi tinde să scadă, cu mici variații de la o zi la alta, spre o medie în jur de 20 de grade. Temperaturile minime nocturne vor fi cvasistaționare la 9 grade între 22 și 26 aprilie, apoi vor crește atingând 14 grade pe 28 aprilie, urmând ca ulterior să scadă spre valorea medie de 10 grade, pe 5 mai.
Ploile în general slabe cantitativ, însă sub formă de aversă și posibil însoțite de descărcări electrice vor avea o probabilitate mai mare de apariție în intervalul 27 aprilie – 5 mai, când se pot semnala zilnic.
Vremea.Apropo.ro până pe 28 aprilie, de Florii
CRIȘANA
În intervalul 22 – 27 aprilie, temperaturile maxime vor crește treptat de la 21 la 26 de grade. Apoi, cu mici variații de la o zi la alta, aceste valori vor tinde să scadă spre o medie în jur de 20…22 de grade. Temperaturile minime vor oscila între 7 și 9 grade între 22 și 26 aprilie, urmând o creștere timp de două nopți până la 13 grade pe 28 aprilie, pentru ca, ulterior, media regională să scadă până în jurul a 10 grade pe 5 mai.
Cantitățile de precipitații vor fi foarte slabe în prima săptămână, când vor fi și zile lipsite de ploi, însă în intervalul 27 aprilie – 5 mai se vor semnala descărcări electrice și va crește probabilitatea de apariție a averselor care pot fi și moderate cantitativ.
TRANSILVANIA
Temperaturile maxime vor crește de la 18 grade pe 22 aprilie până în jur de 25 de grade pe 27 aprilie. Apoi, aceste valori vor scădea spre o medie regională în jur de 20 de grade pe 4 și 5 mai. Între 22 și 26 aprilie, temperaturile minime vor avea mici variații între 5 și 7 grade, apoi urmează ca ele să crească până la 10 grade pe 28 aprilie.
Săptămâna viitoare, media regională a minimelor nocturne va scadea ușor și treptat până spre 7 grade pe 4 și 5 mai.
Ploile vor fi slabe sau chiar vor lipsi în intervalul 25-27 aprilie, dar ulterior vor avea o probabilitate mai mare de apariție, iar începând cu data de 30 aprilie și până pe 5 mai, se pot semnala zilnic averse izolat moderate cantitativ și descărcări electrice.
MARAMUREȘ
Maximele termice vor crește treptat până pe 27 aprilie, de la valori medii de 19…20 de grade până la 24…25 de grade. După data de 28 aprilie, temperaturile diurne vor fi în scădere spre o medie regională în jurul a 20 de grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Temperaturile minime vor avea valori ce nu vor depăși în medie 9 grade până pe 27 aprilie, vor atinge 11…12 grade pe 28 aprilie, iar ulterior vor scădea treptat spre o medie de 9 grade în ultimele două nopți ale intervalului de prognoză.
Ploile sub formă de aversă și posibil însoțite de descărcări electrice, se vor semnala pe 23 aprilie și săptămâna viitoare, când acestea pot fi, în unele zile, izolat moderate cantitativ.
MOLDOVA
Temperaturile maxime vor crește de la 15 grade pe 22 aprilie până la 25 de grade pe 27 aprilie. Apoi, aceste valori vor scădea treptat de la o zi la alta spre o medie regională în jurul a 20 de grade pe 4 și 5 mai. Între 22 și 26 aprilie, temperaturile minime nu vor depăși media regională de 9 grade, fiind doar de 4…6 grade în primele două nopți. Ele vor atinge 12 grade pe 29 aprilie și apoi vor scădea treptat, până la o valoare de circa 10 grade pe 4 și 5 mai.
În prima săptămână vor predomina zilele lipsite de ploi, apoi probabilitatea acestora va crește, iar în intervalul 30 aprilie – 5 mai se pot semnala descărcări electrice și izolat averse moderate cantitativ.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
DOBROGEA
Maximele temperaturii aerului vor crește semnificativ, între 22 și 24 aprilie, de la valori medii de 14 la 21…22 de grade. În intervalul 25 – 29 aprilie, temperaturile diurne vor oscila între 19 și 23 de grade, iar între 30 aprilie și 5 mai vor tinde să scadă ușor până spre 19…20 de grade. Temperaturile minime vor fi sub 10 grade în primele 3 nopți, dar în restul intervalului de prognoză, se vor situa, în medie, între 11 și 14 grade. Pe fondul vremii predominant frumoase, în această regiune probabilitatea de apariție a ploilor va fi foarte mică.
MUNTENIA
Temperaturile maxime vor crește semnificativ în primele trei zile, astfel încât se va atinge o medie în jurul a 25 grade pe 24 aprilie. În perioada 25 – 29 aprilie încălzirea va fi mai lentă, fiind de așteptat o creștere a acestor valori cu încă 2…3 grade. Din 30 aprilie tendința se inversează, dar până la sfârșitul săptămânii viitoare în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade.
Temperaturile minime vor fi mai mici în primele 3 nopți, când nu vor depăși în medie 8 grade, dar în restul intervalului de prognoză se vor situa între 9 și 13 grade. După data de 30 aprilie crește probabilitatea de apariție a ploilor în general slabe, mai ales sub formă de aversă și posibil însoțite de descărcări electrice.
Prognoza meteo pentru intervalul aprilie – iunie 2013
OLTENIA
Temperaturile maxime vor crește de la o medie de 19 grade pe 22 aprilie până la 24 grade pe 24 aprilie. În perioada 23 – 29 aprilie, pe fondul unor mici variații de la o zi la alta, vor fi valori cuprinse între 24 și 26 de grade. Din 30 aprilie tendința este de răcire treptată, dar până la sfârșitul intervalului în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade.
Temperaturile minime vor fi ceva mai mici până pe 26 aprilie, cu medii regionale între 7 și 9 grade, dar în restul intervalului de prognoză acestea se vor situa între 10 și 13 grade. Va crește treptate probabilitatea de apariție a ploilor slabe, mai ales sub formă de aversă și posibil însoțite de descărcări electrice, intre 27 și 29 aprilie și după data de 30 aprilie.
LA MUNTE
Temperaturile maxime vor marca o creștere de la o zi la alta până pe 27 aprilie, de la valori medii de 9 grade până la 17 grade. În intervalul 28 aprilie – 5 mai valorile termice diurne vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor avea aceeași evoluție ca și cele maxime, adică vor crește până pe 27 aprilie, de la valori medii nocturne de 1…2 grade până la 7 grade, iar ulterior vor fi în scădere ușoară spre medii de 5 grade în ultimele două nopți ale intervalului de prognoză.
Pe fondul vremii ușor mai calde decât în mod obișnuit la sfârșit de aprilie și început de mai, probabilitatea de apariție locală a averselor în general slabe și a descărcărilor electrice va fi mai ridicată pe 22 și 23 aprilie și din nou în cursul săptămânii viitoare.