Toate cărămizile se fac din lut. Lutul e un mineral comun, compus din particule foarte mici de rocă. Unele tipuri de lut se formează în urma dezintegrării rocilor prin dezagregare. Lutul se găsește pe majoritatea suprafețelor pământului, de multe ori în lacuri sau albiile râurilor.
Lutul devine alunecos și capătă consistența plastilinei (ușor de modelat), atunci când este ud. Odată uscat, el devine tare și pietros. Atunci când este expus unei temperaturi înalte (aproape 450 de grade Celsius), își schimbă structura chimică până când nu devine ca plastilina atunci când se udă.
Asta înseamnă că toate cărămizile din lut copt nu se vor înmuia și nu își vor pierde forma atunci când se udă. Cărămizile sunt coapte sau arse la 870 – 1200 grade Celsius. La aproape 535 grade Celsius, cărămida se înroșește, iar culoarea ei se închide și temperatura crește.
Practic, producerea cărămizilor s-a schimbat foarte puțin din vremurile antice încoace, cu excepția faptului că mașinăriile fac acum majoritatea muncii. Lopeți automate sapă după lut. După ce se usucă, este măcinat în mori și verificat, pentru a obține particule de dimensiuni uniforme. Lutul e amestecat cu apă, pentru a fi transformat într-o pastă de rigid și apoi evacuată, sub presiune, prin duje cu anumite forme, ca o dungă de pastă de dinți uriașă, în colțuri. Banda este tăiată, automat, în bucăți de dimensiuni potrivite, de către cuțite sau fire. Cărămida moale este, apoi, uscată în tuneluri preîncălzite și, în final, purtate în mici mașini pe șine, până la cuptoarele de ardere.
În medie, o cărămidă poate fi încărcată cu 350 de kilograme/centimentru pătrat, înainte să fie strivită.