Desi se spune ca „Unde exista o arma, va fi si o
crima„, Norvegia parea, pana la recentele atacuri, sa
infirme acest dicton, avand una dintre cele mai mici rate
ale criminalitatii din Europa. Si aceasta se datoreaza, in
primul rand, educatiei primite de locuitori, care practic
cresc cu arme in casa si invata de mici sa le
foloseasca. Sa nu uitam ca sportivii norvegieni
sunt „abonati” la castigarea competitiilor de biatlon,
care cuprind doua probe: schiatul si tragerea la tinta. Pe de alta
parte, acest lucru se datoreaza si legislatiei, care s-a inasprit
in ultima perioada, punand un mai mare accent pe siguranta: inainte
de a fi depozitate, armele trebuiesc facute „nefunctionale”,
partile „esentiale” ale acestora fiind depozitate separat.
Cea mai mare tara detinatoare de arme la nivelul
populatiei este, asa cum se astepta toata lumea,
Statele Unite. La o populatie de 312 milioane de
locuitori, numarul de arme de foc este de 270 de
milioane (numarul 1 mondial), aceasta insemnand ca 88 de
persoane din 100 detin o arma. Acest lucru se vede si din
statisticile privind omorurile comise cu arme de
foc, care se situeaza la peste 3 (3.10 in 2008) la 100.000
de locuitori. Daca adaugam si cele aproape 6 sinucideri la 100.000
de persoane comise cu arme de foc, rezulta ca aproape 10
persoane din 100.000 mor anual din cauza si cu „ajutorul” armelor
de foc.
Magazin de arme in
SUA
Statisticile Norvegiei stau, insa, mult mai bine: cele aproape 5
milioane de locuitori detin „doar” 1.400.000 de arme. Totusi, desi
Statele Unite au de 60 de ori mai multi locuitori si de 200 de ori
mai multe arme decat Norvegia, numarul de crime sau
sinucideri comise in aceasta tara este de 2.000 de ori mai mic
decat in „tara tuturor posibilitatilor”. Cifrele situeaza
Norvegia pe locul 11 in lume in ceea ce priveste procentul
persoanelor detinatoare de arme de foc (31,3%) si pe locul 44 la
numarul total de arme.
Norvegienii isi arata indemanarea
la folosirea armelor in sport
In ceea ce priveste tara noastra, Romania este
codasa. In clasamentul de 179 de tari, ne situam pe locul
160, cu un numar estimat de 160.000 de arme de foc. Cu toate
acestea, statisticile oficiale ale Ministerului de Interne arat ca
sunt doar 60.000 de detinatori autorizati. Nu este insa un motiv de
mandrie daca vedem ca, desi avem de 10 ori mai putine arme
de foc decat Norvegia, pana la
atacul de acum doua zile depaseam aceasta tara la numarul de
crime comise cu ajutorul acestora.