Cum și-a căpătat baschetul numele?

Baschetul este deseori numit „jocul internațional”, pentru că este jucat de aproape fiecare națiune din lume. Cu toate acestea, baschetul nu s-a dezvoltat încet de-a lungul secolelor precum alte sporturi. A fost inventat de către canadianul James A. Naismith în 1891. 

Naismith a dorit să ofere un sport elevilor de la Springfield Training din Springfield Massachusetts, astfel a combinat jocul indian „lacrosse” cu jocul de „fotbal” englez cu ceva care se poate juca în sală.

În loc să folosească un băț, ca în jocul de lacrosse sau piciorul din fotbal, Naismith a venit cu ideea de un joc în care mingea este trecută de la jucător la jucător prin folosirea mâinilor, mingea fiind bătută de podea de către un singur jucător care poate arunca la coș.

Primele coșuri utilizate erau simple coșuri pentru legume fixate la înălțimea de 3 metri și 5 centimetri, la ambele capete ale sălii.

Prima partidă jucată în față unui public de 200 de persoane a fost cea a studenților împotriva profesorilor, aceștia din urmă fiind învinși cu 5 la 1.

În baschet, precum și în alte sporturi, talentul unui individ determină poziționarea lui pe teren. De exemplu, cei care se pricep să bage mingea în coș sunt de obicei băgați în față (forward), unde ei conduc atacul. Mijlocul (the center) sunt cei înalți, rolul lor este să sară și să împingă mingea la coechipieri la începutul jocului când mingea este aruncată în aer.

Înălțimea lui este bună și la recuperări, atunci când atacantul aruncă la coș, ceea ce înseamnă că el trebuie să poată recupera mingea în caz că atacantul a eșuat în a bagă mingea în coș.

Apărătorii (the guards) trebuie să împiedice atacanții adverși să înscrie un coș, așa că ei trebuie să fie agili și vicleni atunci când au mingea, ei trebuind să se implice în pasele ofensive și în aruncarea la coș.