Comuna Ciugud este situată la numai 10 kilometri de Alba Iulia, numără şase sate cu peste 2.500 de suflete, iar cei care au vizitat locurile spun că încă de la intrare te surprinde drumul bine făcut şi semnele de circulaţie reflectorizante – un detaliu la care autorităţile acordă atenţia cuvenită pentru siguranţa oamenilor.
Ciugud este locul unde premierul Dacian Cioloş a ales să îşi lanseze ”Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”. Oamenii locului s-au pregătit pentru eveniment ca pentru o sărbătoare: au scos din pivniţe butoaie cu vinul cel mai bun şi au gătit plăcinte tradiţionale, cu varză şi cartofi.
Potrivit agrointel.ro, internetul aici este gratuit. Comuna are piste pentru biciclisti. Curentul electric pentru iluminatul stradal este asigurat de microcentrala ecologica amplasata pe un deal.
”Ciugud îmbină foarte bine viaţa liniştită de la ţară cu facilităţile pe care ţi le oferă un oraş. Dacă vă uitaţi în jur, drumurile sunt bune, avem apă curentă, electricitate, gaz metan, internet pentru fiecare gospodărie”, povestea anul trecut profesoara de franceză de la şcoala comunei din Ciugud.