Cum se prinde un spărgător de bănci

De: Marian Andrei / 01.10.2012, 18:02
Cum se prinde un spărgător de bănci
Polițiștii din St. Petersburg, o localitate din Florida, au primit un ajutor nesperat pentru rezolvarea celor două cazuri de jaf efectuat asupra unor bănci din localitate: au fost sunați chiar de spărgător, care le-a cerut să-l aresteze.

William Richard Kane III a avut mult de lucru săptămâna trecută: miercuri și joi a jefuit două bănci din localitate. Vineri, bărbatul în vârstă de 51 de ani, se pregătea să jefuiască o alta, când ceva l-a oprit.

Purtătorul de cuvânt al Poliției a declarat că acesta a sunat la 911, a spus dispecerului ce intenționa să facă și a cerut să fie arestat, pentru că este stresat și obosit.

Echipajul de polițiști care s-a deplasat la fața locului l-a găsit pe Kane în fața băncii Wells Fargo. Potrivit polițiștilor, acesta era în stare de depresie, probabil din cauza dependenței sale de cocaină.

Pentru ca surpriza să fie totală, Kane le-a mărturisit că tot el jefuise, cu două zile înainte, St. Petersburg’s First Bank, și doar cu o zi mai devreme, Chase Bank.

Bărbatul, care fusese eliberat din închisoare în 2008, a fost acuzat de jaf armat și trimis la închisoare în așteptarea procesului.

Tags: