Prinsă între filmările pentru noul sezon “Fructul oprit” şi între spectacolele de teatru pe care le are în Capitală, dar şi în alte locuri din ţară, aceasta reuşeşte să se menţină într-o formă de zile mari şi să debordeze de energie. Secretul ei?
„Dormitul. Când pun capul pe pernă, dorm. Dorm bine, fac mişcare în aer liber cât de mult se poate. Nu mă sui în taxi sau în metrou, deşi ultimul rămâne mijlocul de transport favorit pentru mine”, mărturiseşte aceasta.
Maia o interpretează pe Magda, mama lui Ioan Popa, în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”. „Este un om. Aşa cum te uiţi în oglindă şi vezi la tine că există lucruri care îţi plac, dar şi lucruri care nu-ţi plac, dar cu trebuie să trăieşti, eventual să-ţi şi transformi defectele în calităţi, să ţi le accepţi. Aşa încerc şi eu să creez personajul Magda, cu misterele sale, cu nevoia de iubire, cu oscilaţiile între bine şi rău, asumându-ţi greşelile şi păcatele tinereţii”, spune îndrăgita actriţă despre personajul ei.
Noul sezon “Fructul oprit” se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.