Zilele toride din ultima perioadă dau mari bătăi de cap tuturor. „Uluitor”, dar și vedetele de la noi se feresc de temperaturile ridicate pe cât posibil.
Adelina Pestrițu spune că bea zilnic 2-3 litri de apă și poartă hainele lejere, de culoare deschisă.
Adelina Pestrițu
„Beau doi-trei litri de apă plată pe zi ca să mă hidratez. Mănânc foarte multe fructe și salate în perioada asta. De asemenea, încerc să mă îmbrac în alb și cu materiale vaporoase, în, bumbac subțire. În rest, dau drumul la aer condiționat acasă„, spune Adelina.
Connect-R, omul care vara nu doarme, ne spune că nu suportă aerul condiționat, dar preferă berea rece.
Connect-R
„Îmi place să beau bere, cui nu-i place… mai ales vara? Problema este că eu uit să beau apă plată. Am zile în care țin cura de detoxifiere cu apă și beau mai multă, dar rar. Nu suport aerul condiționat, în schimb. Prefer să fac curent cu geamurile deschise decât să stau în el. La piscină nu am mai fost de vreo doi ani„, mărturisește artistul.
Simona Pătruleasa este conștientă de efectele razelor ultraviolete și folosește multă cremă de protecție. Hidratarea este foarte importantă, astfel că Simona bea multă apă plată.
Simona Pătruleasa, alături de fetița ei
„În această perioadă toridă evit să ies din casă în timpul zilei. Ieșim cu Ingrid în parc fie dimineața foarte devreme, fie seara târziu, când afară se mai răcorește. Chiar dacă nu petrec mult timp în soare și stau în spații cu aer condiționat, hidratarea rămâne o prioritate. Beau multă apă plată la temperatura camerei, iar alimentația este foarte ușoară. Când ies afară, îmi dau pe față cu o cremă cu protecție solară ridicată„, spune Simona.