Un tânăr american a dorit să arate că se pot face bani și dacă lucrezi mai puține ore pe zi urmând teoria filisofică a esențialismului care, conform autorului și cercetătorului Grec McKeown, este o disciplină despre cum să faci mai puține lucruri, mai bine.
La prima sa afacere, americanul vindea chipsuri de poker premium și lucra peste 40 de ore pe săptămână. A decis apoi să renunțe la o parte din treburile pe care le făcea pentru firmă, în anumite zile, astfel că i-au mai rămas lucrătoare cele de luni, miercuri și vineri.
A observat că producea mai mult în cele trei zile decât în cinci. A redus apoi timpul de muncă până la 12 ore pe săptămână.
Cu timpul pe care l-a căștigat, tânărul a mai dezvoltat o afacere – o companie cu plăci de surf. Cu aceasta, în trei ani, a ajuns la venituri de 5 milioane de dolari.
Citește mai multe detalii despre metoda după care a lucrat afaceristul american, pe businessmagazin.ro