Cum să dai lovitura la un KFC!
Cei doi, Peter Welsh și Dwayne Doolan, au încercat să profite de nenorocul lor, amenințând angajații cu o bară metalică și dispărând cu 2.600 de dolari australieni. Cei doi au fost prinși în scurt timp de polițiști, care au aflat la interogatoriu de ghinionul acestora, ei nereușind să intre în magazinul de bijuterii nici măcar la a treia încercare.
La prima lor tentativă, cei doi au încercat să spargă geamul magazinului, însă acesta nu a cedat, fiind făcut dintr-o sticlă specială.
Hoții nu s-au lăsat păgubași și au încercat să pătrundă în magazinul de bijuterii pe ușa din spate, însă au nimerit în sediul unei organizații care luptă pentru bunăstarea animalelor.
Convinși că „a treia oară e cu noroc„, cei doi au încercat o altă variantă: au intrat în imobilul alăturat și, înarmați cu o rangă, au spart peretele către ceea ce trebuia să fie magazinul de bijuterii. Dar, surpriză! În locul diamantelor pe care sperau să le găsească, camera era plină cu pui! Simțul lor de orientare dăduse greș și a treia oară, astfel că au nimerit într-un KFC.
Hotărâți să nu plece cu mâna goală, cei doi au amenințat personalul cu ranga și au plecat cu banii aflați în casa de marcat, aproximativ 2.600 de dolari australieni.
Neavând pic de compasiune pentru cei doi ghinioniști, polițiștii i-au acuzat de jaf armat, furt și intrare prin efracție.