Cum s-a pregătit Jenna Coleman pentru rolul din “Victoria”
În vârstă de 32 de ani, actriţa va putea fi urmărită începând de astăzi la Happy Channel, în rolul Reginei Victoria, de vineri până duminică, de la ora 20.00. Jenna Coleman mărturiseşte că a făcut o documentare amănunţită pentru a intra în pielea cunoscutului monarh din istoria Marii Britanii. De mare ajutor i-au fost jurnalele Reginei, pe care le-a putut găsi online, şi din care s-a inspirat pentru a interpreta cât mai bine rolul său din serialul câştigător a numeroase premii, printre care şi “serialul britanic al anului 2017”.
Tânăra a găsit în jurnale informaţii detaliate, prin care Regina îşi reda principalele activităţi ale zilei şi nu numai, care au ajutat-o să se apropie mai mult de personajul său.
Începând de astăzi, Happy Channel va difuza primele două sezoane ale producţiei britanice, telespectatorii putând urmări episoadele, de vineri până duminică, în intervalul 20.00-22.00. Serialul “Victoria” spune povestea uneia dintre cele mai puternice femei din istoria Marii Britanii, concentrându-se pe primii ani ai domniei Reginei Victoria.
“Ştiu că sunt tânără, dar îmi cunosc datoria. Sunt pregătită pentru marea responsabilitate, care mă aşteaptă”, mărturiseşte Victoria, interpretată de actriţa Jenna Coleman.
“Datoria mea este să-mi servesc ţara”, spune ea, care a moştenit tronul la vârsta de 18 ani. Serialul se va concentra şi asupra relaţiei de iubire dintre Regina Victoria cu Prinţul Albert (Tom Hughes).