Atunci, peștii reprezentau cea mai dezvoltată formă de viață existentă. De fapt, pește sunt primele animale vertebrate care au existat.
Din acel moment, pește s-au dezvoltat într-o varietate de moduri, astfel că astăzi doar foarte puțini seamănă cu peștii primitivi ai oceanelor.
Ca regulă generală, peștii sunt lungi și se îngustează în formă. Omul a copiat această formă atunci când a construit nave și submarine pentru că aceasta este cea mai bună formă atunci când vine vorba de navigarea ocenelor.
Cei mai mulți pești folosesc cozile lor, ca motor de putere și se ghidează cu coada și aripioarele.
Cu excepția peștelui „lungfish”, toți peștii respiră prin branhii. Peștele deschide și închide gura de mai multe ori pe minut, timp în care mișcă și cele doua opercule. Acestea sunt mișcările respiratorii specifice peștilor, prin care apa intră în gură, de aici patrunde în camerele branhiale, care adăpostesc branhiile și iese pe sub opercule.
Când apa este contaminată într-un fel, peștii încearcă uneori, să iasă la suprafață și să ia aer, dar branhiile lor nu sunt potrivite pentru utilizarea oxigenului din aer.
Sângele peștelui este rece, dar acesta are un sistem nervos, ca și celelelte animale și simte durerea. Peștii au un simț tactil foarte fin, și pot simți gustul cu ajutorul întregului corp.
Aceștia au, de asemenea, și simț olfactiv. Ei au două organe mici cu care pot mirosi, și sunt situate în nări pe cap. Pește au urechi, dar sunt poziționate în interiorul capului și sunt numite „urechi interne”.
Peștele are o culoare mai închisă în partea de sus și mai deschisă în partea de jos, lucru care îl ajută să se protejeze de dușmani. Văzut de sus, acesta este întunecat ca oceanul sau albia râului. Văzut de jos, el este luminos, ca apa de la suprafață. Există mai mult de 20.000 de tipuri diferite de pește, și au moduri de viață și obiceiuri diferite.