Cum poate ajunge o stradă să poarte numele tău

13 11. 2013, 14:35

V-ați întrebat vreodată de unde provin și cum au fost alese denumirile bizare sau hilare ale străzilor pe care locuiesc unii dintre voi? Strada Lucifer, Fetițelor sau Entuziasmului și Aleea Cumințenia Pământului chiar există, iar localnicii probabil că se amuză când în anumite circumstanțe sunt nevoiți să își dezvăluie adresele din buletin. Vă vom explica în continuare procedura de numire a străzilor din București, pe care echipa Apropo.ro a aflat-o de la Primăria Municipiului București după ce a parcus un drum anevoios de câteva săptămâni.

Americanii se orientează după… copaci și cifre

În mare parte, privilegiul de a numi străzi noi în Statele Unite revine dezvoltatorilor imobiliari. Numele ales este prezentat autorităților locale pentru a fi analizat, iar departamentele relevante care ofera servicii publice, cum sunt poliția, pompierii și poșta, au posibilitarea de a vota și a respinge numele în cazul în care îl considera ambiguu. Principala grijă a autorităților unui oraș american este să se asigure că numele unei străzi este unic, inteligibil și ușor de identificat în situațiile în care ar apărea urgențe.

„Strada Scârboasă” din SUA

În timp ce dezvoltatorii imobiliari sunt liberi să aleagă orice nume doresc pentru străzile noi, cum ar fi cel al propriului copil, acestea nu sunt mereu aprobate pentru că orașele sunt clădite pe anumite criterii. Există reguli stricte în zonele în care străzile sunt clasificate conform unei tematici. De exemplu, în statul Philadelphia veți vedea în mare parte străzi numite după copaci, iar în Washington D.C. străzi care poartă numele celor 50 de state americane. De altfel, numele copacilor și cifrele sunt folosite cel mai des pentru a marca străzi pe teritoriul american, iar cel mai popular termen inclus în numele acestora este „Second” sau „2nd”; formula „First Street” este de obicei înlocuită cu „Main Street” sau cu ceva similiar.

Așadar, dacă ești dezvoltator imobiliar și vrei să numești o stradă după propriul nume, ai avea mai multe șanse să primești aprobări într-o suburbie în curs de dezvoltare decât într-un oraș mare și trebuie să ai în vedere că strictețea regulilor de numire a străzilor depinde de orașul respectiv.

Drumurile noastre toate, cu umor sunt botezate

Unele nume de străzi considerate ciudate astăzi provin din secolul 19 și sunt cele originale, iar schimbarea lor ar presupune ca localnicii să își schimbe adresele din buletine. Pentru a nu-i supune pe oameni la cheltuieli nejustificate, aceste nume au fost păstrate de-a lungul anilor. În București există 4.967 de străzi, multe dintre ele cu nume ciudate, unele chiar absurde.

În Ședința de Consiliu General din 31 octombrie 2013, consilierii au adoptat o hotărâre prin care au fost stabilite numele a trei străzi noi din cartierul Brâncuși din Sectorul 6. Denumirile acestora, inspirate de câteva opere ale sculptorului român, sunt Aleea Cumințenia Pământului, Aleea Pasărea în Văzduh și Aleea Pupăza cu Moț și vor fi atribuite celor trei artere din imediata apropriere a străzii Aleea Valea Doftanei, un cartier în care se află preponderent blocuri noi de tip ANL.

În prezent, membrii Comisiei de atribuire de denumiri a Municipiului București lucrează la o centralizare informatică a tuturor celor 4.967 de străzi ale Capitalei. În această listă, fiecare arteră va avea toate referirile istorice, anii în care au fost redenumite, anii în care au fost înființate, dar și delimitările fiecărei străzi în parte. Lista ar urma să fie terminată la sfârșitul anului.

 

Procedura de numire a străzilor din București

 

Ai murit acum 3 ani? Poți da numele unei străzi!

Pe 8 octombrie, echipa Apropo.ro a contactat telefonic și prin e-mail Primăria Municipiului București pentru a afla procedura de numire a străzilor, însă fără rezultat. Telefonic am fost informați că este necesar să depunem cerere la sediul Primărei sau online, pe site-ul oficial, și că vom primi răspuns în maximum 72 de ore. Nu am primit raspunsul, iar câteva zile mai târziu am apelat din nou primăria telefonic și am fost îndrumați către biroul instituției de lângă Parcul Cișmigiu, unde se află fostul sediu din Regina Elisabeta. Acolo am aflat că nu putem obține informațiile cerute și că trebuie să ne adresăm domnului Tudor Toma, Secretar General al Primariei București sau să ne deplasăm la noul sediu al instituției. După alte câteva zile am contactat din nou primăria telefonic și am primit o adresă de e-mail pentru a contacta serviciul de relații cu mass-media, ceea ce am și făcut pe 29 octombrie. Răspunsul final a venit pe 6 noiembrie, sub forma pe care o vedeți în imaginile de mai sus. În urma cererii noastre înregistrate de primarie pe 8 octombrie, aceștia au trimis la redacție un document în care explică succint procedura de numire a străzilor Capitalei.

În cazul în care sperați să puteți denumi o stradă după propriul nume și să vă și lăudați cu asta, trebuie să știți că „numele de persoane se vor putea atribui după cel puțin trei ani de la încetarea din viață a acestora”, prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București. Pentru aceasta, oricine poate face o propunere către Centrul de Informare și Documentare pentru Relații cu Cetățenii, dar numai însoțită de, „motivări riguroase”. Altfel, o stradă poate fi denumită Fetițelor la propunerea autorităților locale, vezi facsimil, și după votarea Hotărârii de Consiliul General al Municipiului București.

Deci, dacă te numești Popescu, Ionescu sau Papahagi și vrei să fii colț cu Păcală, la propriu, mai întâi trebuie să dai colțul, la figurat!